Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:40 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotul striga hotii

ro

07 Nov, 2009 00:59 1981 Marime text
Un braşovean în vârstă de 19 ani, cu numeroase furturi de ATV-uri şi spargeri din magazine la activ, a călcat strâmb, din nou. Poliţiştii constănţeni l-au prins pe picior greşit după ce a furat plăcuţele de înmatriculare de la un Matiz şi le-a ataşat autoturismului său Hyundai Coupe şi au aflat că tânărul nici măcar nu are permis de conducere, iar cu autoturismul pe care îl conduce este o întreagă poveste. I-a fost furat de primul proprietar, din cauza unei datorii pe care o avea de recuperat de la al doilea proprietar.

Trecut încărcat la doar 19 ani

Potrivit poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale (SIC) - Compartimentul Trafic şi Furturi Auto, Marcelius Petru Panaite, în vârstă de 19 ani, din Braşov, este cunoscut atât în Constanţa, cât şi în oraşul natal, după ce a comis o serie de furturi de pomină. Ancheta a scos la iveală că în urmă cu trei ani, în intervalul 5 - 23 septembrie 2006, împreună cu alte două persoane, a pătruns prin efracţie în mai multe chioşcuri din Braşov şi a furat bunuri în valoare totală de 6.000 de lei. În noaptea de 7 spre 8 mai 2009, tot în Braşov, împreună cu alte trei persoane, a încercat să fure două ATV-uri lăsate nesupravegheate, însă a fost surprins asupra faptului şi a fugit. Câteva ore mai târziu, grupul de tineri nu s-a lăsat şi s-a deplasat într-o altă locaţie, în Poiana Braşov, de unde a furat 4 ATV-uri. Activitatea infracţională a protagonistului a încetat pe 8 mai 2009, la câteva ore de la comiterea ultimului furt, când a fost reţinut de poliţiştii braşoveni. Însă, ancheta în acel caz s-a derulat cu tânărul în stare de libertate şi, profitând de ocazie, acesta a fugit din Braşov şi s-a refugiat la Constanţa, unde şi-a reluat „cariera" infracţională. Cea mai recentă lovitură a recidivistului, de pe 30 octombrie, l-a adus pe acesta, din nou, pe mâna oamenilor legii.

Recidivă în prezent

Potrivit lucrătorilor SIC, cea mai recentă lovitură a tânărului a ieşit la iveală din cauza autoturismului Hyundai Coupe pe care acesta îl conducea. Maşina a avut doi proprietari înaintea sa, iar primul a furat-o de la tânăr pentru a recupera datoria pe care cel de-al doilea o avea de achitat pentru maşină. Panaite a depus plângere la poliţie şi, la scurt timp, după descrierea făcută şi după plăcuţele de înmatriculare, oamenii legii i-au recuperat autoturismul. Ca să fie sigur că nimeni nu va mai atenta la maşina sa, tânărul a pus în practică un plan ingenios de a o individualiza. A furat plăcuţele de înmatriculare de la un autoturism Daewoo Matiz parcat pe aleea Hortensiei şi le-a montat în locul plăcuţelor de Spania pe care le avea la Hyundai, ca să îl facă de nerecunoscut. Şi, pentru că operaţiunea l-a costat ceva combustibil, în aceeaşi seară, a alimentat de la o benzinărie de pe bulevardul Aurel Vlaicu şi a demarat în trombă, fără să plătească contravaloarea de 150 de lei. Tânărul a fost depistat după ce proprietara Matiz-ului a depus plângere la poliţie şi s-a ales cu dosar penal pentru două furturi calificate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii