Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:59 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată ce a făcut Garda de Coastă în primele zile de activitate

ro

20 Dec, 2011 00:00 988 Marime text

În perioada 15-16.12.2011 pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia combaterii comerţului ilicit cu substanţe explozive, au fost depistate în flagrant 3 persoane care comercializau un număr de 16.498 de articole pirotehnice (petarde, artificii, torţe, fumigene şi rachete) în valoare aproximativă de 2.860 lei.

Celor trei cetăţeni români, domiciliaţi în municipiul Constanţa, le-au fost întocmite acte premergătoare în dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport de materiale explovize, fapte prevăzute şi pedepsite de art 37 din L 126/1995 republicată. Totodată, în data de 15.12.2011, lucrători ai S.P.F. Băneasa l-au depistat în trafic pe numitul M.A. de 27 de ani, care conducea un autoturism marca Audi A4 fără a deţine permis de conducere. În urma cercetărilor a reieşit faptul ca susnumitul nu are eliberat nici un document de identitate, luându-se măsura amprentării şi fotografierii persoanei în cauză în vederea eliberării documentelor de identitate. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele M.A. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere. În data de 16.12.2011 au fost constatate 2 infracţiuni în urma efectuării de controale fizice asupra unor containere sosite din China, prin PTF Constanta Sud, referitoare la punere în circulaţie de produse contrafăcute cu un prejudiciu de circa 542.000 lei. Containerele sosite pentru două societăţi din judeţul Ilfov erau încărcate cu 1.128 bucăţi ondulatoare electrice pentru păr în valoare de circa 282.000 lei, respectiv 5.160 de bucăţi jucării din plastic având aplicate semnele distinctive ale unei mărci înregistrate, de profil (Disney), în valoare de 260.000 de lei. Bunurile nedeclarate au fost reţinute de autoritatea vamală şi predate în custodie la comisionari vamali. Valoarea totală a bunurilor este de circa 542.000 de lei. Pe numele administratorilor societăţilor, un cetăţean chinez şi unul irakian cu domiciliul în România, au fost întocmite lucrări penale pentru „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin.1 lit b din Legea 84 /1998. În data de 17.12.2011, poliţişti din cadrul Gărzii de Coastă, au desfăşurat acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, pe raza judeţului Constanţa, depistându-l în flagrant pe numitul B.M.B de 56 de ani, care comercializa ţigări diferite mărci, cu timbru emis din Republica Moldova şi magazinele cu specific Duty Free. Cetăţeanului în cauză i-au fost depistate în interiorul autoutilitarei marca Fiat Doblo, cantitatea de 90 pachete de ţigări diferite mărci, pe care le oferea spre comercializare, aflându-se la un târg săptămânal din judeţul Constanţa. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, conform art.1 lit e din Legea 12/1990 republicată, iar cantitatea de ţigări în valoare de circa 900 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii