Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:44 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ilegalitati sub sutana preoteasca

ro

13 Feb, 2008 00:00 1446 Marime text
1202849546.jpg

Persoanele cu dizabilitati sunt impiedicate de preoti sa se bucure de terenul care le-a fost donat

Dintre multele procese aflate pe rolul instantelor constantene in care Arhiepiscopia Tomisului este parata pentru diverse nereguli, unul dintre cele mai interesante este cel intentat de catre Societatea Nationala a Persoanelor cu Handicap "Humanitas" Mangalia. Este vorba despre dosarul cu numarul 10580/118/2007, inregistrat pe 31 octombrie, anul trecut, la Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Constanta. Angela Hagiu, reprezentanta societatii "Humanitas", a chemat in judecata Arhiepiscopia Tomisului, Primaria Comunei Chirnogeni si pe preotul Mihai Albulet. Cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta este destul de haotica si neclara, insa, se poate desprinde faptul ca marul discordiei il reprezinta, in fapt, fostul spital TBC din Plopeni, care fusese dat in folosinta gratuita societatii, de catre Consiliul Local Chirnogeni, un teren cu o suprafata de cinci hectare. Astfel, Angela Hagiu, presedintele "Humanitas", sustine faptul ca preotul Mihai Albulet, "fost consilier la Primaria Chirnogeni, preotul satului Plopeni, administratorul complexului de cladiri - fostul spital TBC, fost camin copii abandonati 1993 - 2007, avea obligatia de a fi predat cu proces verbal in 1998 caietul de sarcini" al terenului respectiv. Femeia arata, insa, ca acesta "ne-a talharit, a facut in curtea sa o asa zisa (...), mi-a furat stampila, a scris in contul meu, a semnat in locul meu". Dupa cum reiese din actele depuse la dosar, prin Hotararea Consiliului Local Chirnogeni nr. 20/18.10.1996, aceasta a dispus darea in folosinta gratuita a fostului spital TBC catre Societatea Nationala a Persoanelor cu Handicap "Humanitas" din Mangalia. Potrivit aceleiasi HCL, contractul dintre Consiliul Local Chirnogeni si Arhiepiscopia Tomisului privind acelasi teren avea sa fie reziliat, iar primarul comunei si ceilalti demnitari urmau sa vegheze la respectarea clauzelor noului contract. Toate bune si frumoase, numai ca a fost nevoie de cel putin doua adrese emise de CL Chirnogeni catre Arhiepiscopie prin care era solicitat avizul pentru rezilierea contractului incheiat intre cele doua institutii. Prima astfel de adresa a fost emisa pe 27.11.1996, iar cea de a doua, pe 06.03.1997, in ultima Arhiepiscopia fiind rugata "a ne prezenta opinia dumneavoastra pana la 28.02.1997, altfel ne adresam instantei". Nu se stie daca Arhiepiscopia a fost sau nu actionata in justitie de CL Chirnogeni, insa, la dosarul amintit anterior se afla si o sentinta civila a Judecatoriei Mangalia, cu numarul 1131/12.06.1998, prin care era admisa actiunea Societatii Humanitas impotriva preotului Nicolae Marcu. Astfel, preotul a fost obligat sa ii predea reclamantei spatiul fostului spital TBC Plopeni (camin de copii), prin incredintarea procesului verbal de predare - primire. Putem doar sa deducem ca preotul nu s-a conformat deciziei instantei, dat fiind faptul ca Societatea Humanitas apeleaza din nou la justitie. Asadar, revenind la cererea de chemare in judecata formulata de Angela Hagiu pe 31 octombrie 2007, aceasta arata ca s-a plans atat Primariei Mangalia, cat si Arhiepiscopiei Tomisului, dar Arhiepiscopia nu i-a raspuns. "Toti au favorizat demolarea spitalului, ne-au obstructionat/discriminat/talharit", a afirmat Hagiu.

Procesul a fost suspendat

O concluzie ce s-ar putea desprinde din strigatele deznadajduite ale femeii pentru dreptate este ca fostul spital TBC, desi a fost dat in folosinta gratuita Societatii Humanitas, si a functionat o perioada drept camin pentru copii abandonati, nu isi mai poate desfasura activitatea, pentru ca reprezentantii din zona ai Arhiepiscopiei nu vor sa renunte la teren. Totusi, dupa cum am precizat anterior, motivele pentru care Societatea Humanitas a actionat in instanta Arhiepiscopia, Primaria Chirnogeni si pe ceilalti nu se pot desprinde cu exactitate din cererea de chemare in judecata propriu-zisa. Regretabil, acestea nu au fost lamurite nici pe parcursul procesului. Astfel ca, pe 22 ianuarie anul acesta, procesul a fost suspendat, pentru "nedepunerea de catre reclamanta a precizarilor solicitate de instanta". Chiar daca exista ambiguitati de ordin juridic sau anumite neclaritati in exprimare, cert este ca situatia terenului respectiv trebuie investigata. Ar fi strigator la cer ca eventualele ilegalitati sa ramana nerectificate, doar pentru ca cel care a fost nedreptatit face parte din categoria persoanelor defavorizate.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii