Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:39 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In dosarul lui Sever Muresan au fost depuse mai multe inscrisuri

ro

01 May, 2004 00:00 896 Marime text

Apel formulat de procurori

Alaturi de fostul presedinte al Bancii Dacia Felix mai este judecat si Mircea Hossu * Cei doi au fost achitati anul trecut de magistratii de la Judecatoria Constanta * Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 28 mai

La Tribunalul din Constanta a inceput, ieri, judecarea apelului formulat de catre procurori impotriva sentintei dispuse in dosarul care-i are ca inculpati pe Sever Muresan si Mircea Hossu. In cursul anului trecut, dupa sapte ani de cercetare judecatoreasca, la Judecatoria din Constanta a avut loc pronuntarea sentintei in dosarul 26/2002 in care inculpati sunt Sever Muresan, fostul presedinte al Bancii Dacia Felix, si Mircea Hossu, angajat al aceleiasi institutii. Conform sentintei, cei doi inculpati au fost achitati pentru infractiunile de care erau acuzati si pentru care au fost trimisi in fata instantei. De asemenea, prin aceeasi sentinta au fost respinse toate actiunile civile solicitate de catre reprezentantii Eurombank. Totodata, a fost ridicat sechestrul asigurator instituit pe bunurile celor doi inculpati si a fost revocata masura prin care Sever Muresan era obligat sa nu paraseasca localitatea de domiciliu. Potrivit rechizitoriului, in perioada 1992-1995, Sever Muresan, in calitate de reprezentant al mai multor consilii de administratie si de presedinte al Bancii Dacia Felix, a obtinut sume de bani, in valoare totala de 160 milioane USD, prin incheierea unor contracte de credite. Pentru aceste credite, Muresan a prezentat o scrisoare de garantie, fara acoperire, emisa de BRC, in favoarea Daciei Felix. Sever Muresan este acuzat ca a inlocuit mai multe file din actele constitutive ale societatilor pe care le reprezenta, pentru a prezenta, de fapt, o situatie nereala cu privire la situatia economico-financiara a societatilor respective. In opinia anchetatorilor, Muresan a obtinut creditul, pe care nu l-a mai restituit. In acelasi dosar, Mircea Hossu este acuzat ca i-a facilitat lui Muresan cererile de acreditare. Sever Muresan a fost judecat pentru inselaciune, fals material, uz de fals si falsificarea creditului societatii cu rea-credinta, iar Hossu, pentru aceleasi fapte, dar si pentru abuz in serviciu. La timpul respectiv, dupa ce a fost anuntata sentinta, vadit emotionat, Sever Muresan a declarat: "Este o zi cu adevarat fericita, o zi pe care o astept de sapte ani. Exista un Dumnezeu in care cred si care m-a ajutat sa trec peste toate greutatile. De asemenea, am avut noroc ca acest proces a fost judecat de un magistrat care nu s-a lasat influentat de nimeni si nimic, desi s-a dorit eliminarea principalului actionar al Bancii Dacia Felix. Totodata, am avut norocul sa am alaturi o echipa de avocati care au stiut sa-si faca meseria". Cu toate acestea, se pare ca bucuria lui Sever Muresan nu a tinut prea mult. Nemultumiti, dar si pentru ca sentinta nu este definitiva, procurorii au atacat-o cu apel, cale de atac care a inceput la Tribunalul din Constanta. In cadrul sedintei de judecata de ieri, reprezentantii Eurombank au depus la dosar mai multe inscrisuri, iar pentru ca toate partile sa aiba timp sa studieze acele acte, judecatorii au amanat cauza. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 28 mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii