In lipsa activitatii, DNA se agata de cazurile neinsemnate
In lipsa activitatii, DNA se agata de cazurile neinsemnate
10 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
860
Marime text
Pentru ca nu au realizari importante in ceea ce priveste lupta anticoruptie, procurorii DNA se agata cu disperare de orice caz minor pe care l-au avut in lucru, la un moment dat.
In acest sens, pe rolul Curtii de Apel Constanta a ajuns apelul declarat de Directia Nationala Anticoruptie in procesul ofiterului in rezerva Sorinel Ionut Ologu Ciorogaru, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 29 mai. Inca de cand a fost trimis in judecata, Sorinel si-a admis vina si a regretat-o. Ulterior, a parasit cariera in marina militara si s-a reprofilat pe cea civila. Nu a contestat niciodata acuzatiile care i se aduc. Dupa ce au administrat toate probele, judecatorii Tribunalului l-au condamnat la un an si sase luni de inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Cu toate acestea, procurorii DNA nu sunt multumiti de sentinta pronuntata in dosar si au atacat-o la Curtea de Apel. Pe aceeasi linie cu care Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta a obisnuit deja cetatenii, nu ar fi deloc surprinzator ca motivul pentru care procurorii sa se fi declarat nemultumiti de hotararea pronuntata de judecatorii Tribunalului sa fie cuantumul cheltuielilor de judecata. Cel putin, acesta a fost primul motiv de apel intr-un alt caz de coruptie instrumentat de DNA Constanta, cel al lui Sorin Bogdan Zvarcolescu. In ceea ce il priveste pe Sorinel, acesta era ofiter in cadrul UM 02003, iar pe 12 decembrie 2006 a fost prins in flagrant pe Terasa Colonadelor, in timp ce primea suma de 2.000 de euro de la Adrian Ruse. Potrivit rechizitoriului, ofiterul ar fi pretins ca este nepotul comisarului Misu Ologu, ofiter specialist al Biroului de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera. Astfel, acesta i-ar fi promis lui Ruse ca-l poate ajuta sa obtina un post la Politia de Frontiera, intervenind pe langa "unchiul" sau. In schimbul acestui favor, Sorinel Ologu ar fi pretins suma de 3.000 de euro. Ramane la aprecierea Curtii de Apel sa decida daca sentinta instantei de fond a fost temeinica si legala.Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii