In lupta cu Securitatea

Dumitru Alexe, supravietuitor al rezistentei armate anticomuniste din Dobrogea, a fost filat atat in puscarie, cat si in libertate

Unul dintre supravietuitorii rezistentei armate anticomuniste din Dobrogea, Dumitru Alexe, povesteste cum a fost urmarit de Securitate, atat in inchisoare, cat si in libertate * El a fost condamnat la 15 ani de munca silnica, pentru ca a participat la lupta de rezistenta anticomunista, in grupul "Padurea Babadag" * In libertate a fost urmarit de mai multi informatori ce au redactat note informative adresate Securitatii, care incerca sa afle daca Alexe tine legatura cu fostii camarazi * Securistii i-au propus de mai multe ori sa devina colaborator, dar barbatul a refuzat categoric * Dupa 1989, Alexe s-a intalnit cu mai multi securisti si chiar cu informatorii lor, dar a avut puterea sa ii ierte pe toti * In schimb, e intrigat ca dosarul de la CNSAS ascunde identitatea turnatorilor * De aceea, e decis sa ii trimita o scrisoare deschisa lui Gheorghe Onisoru

Dumitru Alexe, in varsta de 80 de ani, este unul dintre supravietuitorii rezistentei armate anticomuniste din Dobrogea. Fratele sau, Stere Alexe, a fost liderul grupului numit de Securitate "Padurea Babadag", in perioada de final, inainte de dizolvare. Pentru "vina" de a fi participat la rezistenta anticomunista, Dumitru Alexe a fost batut, chinuit si inchis in cele mai infricosatoare inchisori comuniste. Acuzat ca este dusmanul poporului, ca e legionar si ca a uneltit impotriva ordinii sociale, el a fost urmarit si in libertate, chemat in repetate randuri la Securitate, propunandu-i-se chiar sa devina informator. Dupa 1989, Dumitru Alexe a sperat ca Romania a iesit in sfarsit la lumina, dar s-a lamurit repede ca fostii securisti au acaparat functii importante in regimul post-decembrist. Fostul participant la miscarea de rezistenta a solicitat propriul dosar Consiliului National de Studiere a Arhivei fostei Securitati (CNSAS). In cea mai mare parte a documentelor, numele turnatorilor sunt sterse intentionat. Cu toate acestea, Alexe a reusit sa identifice cativa colaboratori ai Securitatii: Mihai Trandafir, cu numele conspirativ Petre Nitu, si Nicolae Suflaru, sub numele de Ion Stanescu. Dumitru Alexe a fost condamnat de catre Tribunalul Militar Constanta la 15 ani de munca silnica, cinci ani degradare civica, confiscarea totala a averii si 15.000 lei amenda, prin sentinta nr. 12/1951, in dosarul cu numarul 1060, pentru "uneltire contra ordinii sociale", alaturi de Dumitru Stanga, Alexe Bote, Vasile Ardeleanu, Costara Stere, Calomfir Stoica. Alexe a ispasit cea mai mare parte a pedepsei, de pe 18 iunie 1951 pana pe 24 iunie 1964, atunci cand a fost eliberat in urma unui decret prezidential. In tot acest timp, el s-a "plimbat" prin cele mai de temut puscarii comuniste: Jilava, Aiud, Gherla, Salcia, Periprava din Delta, Luciu Georgeni, Vacaresti. A suferit cumplite umilinte fizice si morale, a rezistat tuturor si nu si-a pierdut demnitatea. A refuzat sa colaboreze cu Securitatea ori sa isi schimbe convingerile politice si morale. Retine cu o precizie uluitoare toate amanuntele acestor ani de cosmar.

Ziua libertatii

"Imi amintesc ziua in care am fost eliberati. In dimineata de 23 iunie m-am trezit si am auzit pe cineva care i-a spus gardianului sa vina sa ma dezlege. Eu eram in lanturi. A venit cu o dalta si mi-a taiat lanturile. M-a dus sa fac baie si apoi am mers intr-o camera mare unde mai multi camarazi erau tunsi, barbieriti, hainele lor erau calcate de croitori. Eu aveam o camasa bleu, pantofi maro si pantaloni de aceeasi culoare. Erau hainele cu care fusesem inchis, cu 13 ani inainte. Pe noi, zece persoane, ne-au dus in autogara Gherla si ne-au lasat acolo. In autobuz si in tren, oamenii ne-au dat paine si fructe, se bucurau ca am iesit. Ne intrebau de rude de-ale lor. Pe unii ii cunosteam, pe unii nu. Altii chiar murisera... La Bucuresti, in Gara de Nord, eu am cumparat un kilogram de caise si unul de cirese, ca sa mancam cu totii. Unul dintre camarazi, parintele Bumbac, a luat doua-trei cirese intre degete, le-a privit si le-a lasat jos cu amaraciune. A spus atunci: "Ce-am facut noi ca banditii astia sa ne priveze atatia ani de tot?". Cand am ajuns in comuna Baia, am ingenuncheat si am sarutat pamantul. Caci de multe ori visasem in inchisoare ca ma cobor din tren la Baia ca sa merg acasa, dar nu era adevarat! Timp de trei saptamani nu am facut altceva decat sa primesc musafiri. Oameni din zece sate au venit sa ma vada. De bucurie, ei nu veneau cu mana goala. Aduceau vin, tot felul de lucruri. Imi amintesc ca atunci am primit 300 de prosoape".

Reintegrarea

A urmat o perioada foarte grea pentru Alexe. Nimeni nu voia sa il angajeze pentru ca facuse puscarie, mai cu seama ca fusese detinut politic. De aceea, el a incercat sa apeleze la cunostinte, dar s-a bazat mult si pe felul franc, deschis, in care se purta. A incercat intai la ICIL, de unde plecase de pe functia de inspector pe 48 de centre, atunci cand fusese arestat. "Nu stiu unde sa te bag. Centru nu pot sa iti dau, ca nu avem voie", i-a spus un fost subaltern. Alexe a incercat sa se mute in Constanta, in speranta ca va scapa de eticheta "bandit; dusman al poporului" pe care i-o dadusera comunistii. Nici aici nu a avut mai mult noroc. Si-a gasit greu gazda, a lucrat dulgher, pana cand a fost accidentat de o masina. Nu stie daca intentionat sau din greseala, dar a decis sa se intoarca la Ceamurlia. Si-a gasit de lucru in zona, muncitor la o sonda de gaze la mina Altan Tepe, de unde s-a mutat, in cadrul aceleiasi intreprinderi, tocmai pe varful Pietrosul din Muntii Rodnei. "Nu am putut sa rezist mult acolo. Era atat de izolat, ploua in fiecare zi, erau si ursi. Dar cel mai greu era ca stateam departe de familie. Am decis sa imi dau demisia, desi pe vremea aceea era un act de curaj, dar statusem departe de familie atatia ani, in puscarie". Alexe s-a intors din nou in sat si a lucrat la o ferma, iar apoi s-o hotarat sa isi cumpere oi, in traditia familiei sale de aromani. S-a imprumutat de bani de la rude si prieteni, a cumparat mai intai 150 de oi si a reusit sa faca bani frumosi. In 1980 a revenit la Constanta, unde locuieste si in prezent.

Filat pas cu pas

In tot acest timp, Securitatea l-a urmarit tot timpul. Dovada stau notele informative pe care le-a obtinut de la CNSAS. Alexe e necajit ca din cele mai multe documente numele informatorilor au fost sterse intentionat. Iata cum suna, de exemplu, o nota alcatuita de capitanul Iacob Matveev din Penitenciarul Tulcea, la 26.01.1972: "Detinutul continua sa profereze cuvinte injurioase si dusmanoase la adresa partidului. E un nationalist sovin pur si nu se fereste sa o spuna pe fata, simuland ca e nebun. In afara de acest lucru, pe linie medicala, ca sa-si mentina tensiunea ridicata, fiindca datorita tensiunii e inapt total sau partial, inainte de fiecare examen medical consuma pastile de Efedrina care maresc foarte mult tensiunea. Astfel induce in eroare cadrele medicale". Securitatea a incercat de mai multe ori sa il convinga chiar pe Alexe sa devina informator. Mai intai, ofiterul de Securitate Vasile Lazar l-a chemat la Tulcea. "Am auzit ca acum te ocupi de cresterea oilor. Eu ma gandesc ca mai bine ai lucra cu noi. O sa te trimitem la Sinaia, la Poiana Tapului, in multe locuri. Asa o sa castigi mai multi bani decat cu oile". Dupa ce Alexe a declinat propunerea, securistul si-a schimbat discursul: "Nu vrei deci... Lasa ca te aranjam noi. Stim ca umbli pe la Constanta, pe la Bucuresti, pe la Galati, sa vinzi branza. Stim noi cu cine intri tu in legatura". Dupa o luna, Alexe a fost chemat din nou la Securitate, de aceasta data la Babadag. I s-a facut aceeasi propunere, dar a refuzat-o. "In 1968 am tras o spaima grozava. Rusii invadasera Cehoslovacia si in tara era mare tensiune. Eu eram in comuna Stejaru, la cineva care avea un cazan, sa fac tuica. Dupa lasarea serii, a oprit o masina in fata curtii unde ma aflam, a coborat un barbat care m-a chemat la el. Mi-a spus ca este Baltag, seful Securitatii din Tulcea. Era insotit de Vasile Lazar si de un sofer. Mi-a spus sa ma urc in masina, pentru ca vom merge la politie. Masina a iesit din sat si a luat-o pe un drum negru, prin padure. Soferul a oprit in mijlocul padurii si a coborat din masina impreuna cu Lazar, fara sa scoata o vorba. Atunci am inceput sa tremur. Credeam ca ma vor impusca. Atunci, Baltag mi-a oferit o tigara si mi-a spus sa stau linistit, caci nu imi fac nimic. In schimb, m-a intrebat ce parere am despre invadarea Cehoslovaciei. Am incercat sa ma eschivez si sa ii spun ca eu sunt taran si ca nu ma pricep la astfel de lucruri. "Stim noi cine esti, te cunoastem foarte bine. Fa declaratie", mi-a spus securistul. Atunci m-am apucat sa scriu ca rusii nu ar ataca niciodata Romania, pentru ca la noi nu exista opozitie. In Cehoslovacia acest lucru a fost posibil pentru ca existau grupuri opozante. S-a uitat pe hartie si apoi mi-a spus: "Vezi, ma, spuneai ca esti taran! Nu te speria, nu o sa iti facem nimic. Au trecut vremurile alea. Dar sa nu spui nimanui despre aceasta discutie"". Tachinariile Securitatii au continuat si la Constanta, dupa mutarea lui Alexe. El a fost preluat de maiorul Cazacu. In sediul politiei, acesta a scos un dosar pe masa si s-a mirat ca Alexe nu il cunostea: "Cum, nu ma cunosti? Eu te cunosc pe tine din 1950. Stiu tot ce ai facut. Eu cred ca ar fi bine sa lucrezi cu noi. Sunt multi dintre voi care acum lucreaza cu noi".

Calai in umilinta

La doua luni dupa evenimentele din 1989, Alexe s-a intalnit in piata Grivitei din Constanta cu securistul Cazacu: "Statea pe un scaunel langa o taraba pe care o femeie vindea niste haine aduse din Turcia. Isi pilea tacticos unghiile cu o pila. M-am asezat in fata lui, socotind ca tot va trebui sa isi ridice privirea pana la urma. Cand m-a vazut, s-a prefacut foarte amabil. Mi-a spus ca l-au dat afara de la Securitate si ca se descurca cum poate, alaturi de sotia lui. Prevazator, a inceput sa se scuze, spunand ca el nu mi-a facut nici un rau, ba mai mult, s-a purtat bine cu mine". Alexe nu ii poarta pica, stiind ca a fost numai unealta unui sistem represiv. La fel ca si securistul Lazar din Tulcea, cu care s-a intalnit la Gara de Nord. Au mancat impreuna o friptura si au baut o sticla de vin. Dumitru Alexe e hotarat sa ii trimita sefului CNSAS, Gheorghe Onisoru, o scrisoare deschisa in care sa protesteze impotriva faptului ca nu are acces la identitatea celor care l-au turnat si urmarit.