Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:03 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inca o retea de escroci imobiliari la Navodari

ro

14 Feb, 2009 02:31 7345 Marime text

constantin_galca.jpgAnchetatorii nu au stabilit dacă filiera are legătură cu reţeaua descoperită acum trei ani, în aceeaşi localitate

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au destructurat o altă reţea, ai cărei membri înşelau bătrâni determinându-i să-şi vândă locuinţele, cu promisiunea că vor fi îngrijiţi pe toată durata vieţii. Capul reţelei a fost reţinut şi prezentat instanţei, cu propunere de arestare.

Oamenii legii erau de mai mult timp pe urmele membrilor filierei din Năvodari. În urmă cu trei zile, au reuşit să-l prindă pe Constantin Gâlcă, de 42 de ani, din Năvodari, capul reţelei. Flagrantul a avut loc în biroul notarial Mariea Săcăleanu, unde victima, Andrei Craiu, de 70 de ani, din Constanţa, urma să semneze contractul de vânzare - cumpărare. Iniţial, Constantin Gâlcă intenţiona să perfecteze actele la un notariat din Ovidiu, dar probabil a simţit că ceva este în neregulă şi s-a răzgândit. Oamenii legii i-au urmărit, însă, şi au picat peste ei exact în momentul în care se pregăteau să semneze documentele. S-a constatat că Andrei Craiu, bătrânul care intenţiona să-şi vândă apartamentul, era bolnav psihic, prin urmare, în niciun caz nu putea semna un astfel de act. Tranzacţia urma a fi încheiată printr-o persoană interpusă, care avea o împuternicire, dar care s-a dovedit a fi falsificată. Cei doi au fost reţinuţi pentru declaraţii, iar poliţiştii au trecut la percheziţionarea autoturismului lui Constantin Gâlcă. Aici au fost găsite toate documentele victimei, respectiv actul de identitate, certificatul de naştere, actul de proprietate asupra imobilului, precum şi suma de 7.200 euro şi 2.500 de lei. La domiciliul acestuia s-au găsit 11 cărţi de identitate ale altor persoane, care deja semnaseră sau urmau să semneze un contract identic de vânzare-cumpărare, precum şi un pistol cu gaze, pentru care bărbatul nu avea autorizaţie de deţinere. Anchetatorii afirmă că membrii reţelei îşi alegeau victimele din rândul persoanelor în vârstă, care locuiau singure şi nu aveau rude, de preferinţă bolnave psihic, care cădeau victime uşor. În aceste condiţii, nu era dificil să fie înşelate, sub promisiunea că, în schimbul vânzării locuinţei, urmau să fie îngrijite pe tot parcursul vieţii. Nu se ştie, decomadată, dacă această reţea are legătură cu filiera descoperită în urmă cu mai bine de trei ani, tot în Năvodari, care îşi alegea victimele din rândul persoanelor alcoolice, ce erau, de asemenea, păcălite să-şi vândă locuinţele şi apoi aruncate în stradă. Constantin Gâlcă a fost reţinut şi prezentat instanţei, cu propunere de arestare, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Reţeaua

Din cercetări a reieşit că autorul şi persoana interpusă, Mircea Pricope, se cunoscuseră anul trecut. În decembrie 2008, Constantin Gâlcă îl găzduise la el pe Pricope, care muncea cu ziua în construcţii. Prin luna ianuarie 2009 îi ceruse acestuia să dea o declaraţie la notar, în care să spună că o cunoscuse pe soţia victimei, care între timp decedase, şi că aceasta nu are moştenitori. Pricope, care era recidivist şi nu dorea să se întoarcă la puşcărie, i-a cerut amicului său lămuriri suplimentare. I s-a răspuns că victima vrea să vândă apartamentul şi că făcuse procură în acest sens unei persoane. Martorul s-a lăsat convins şi, împreună cu Constantin Gâlcă, Irina Căldăraru, cumnata acestuia, şi o femeie care încă nu a fost identificată, a mers la biroul notarului public Lavinia Şerban, din Constanţa, unde s-a semnat o astfel de declaraţie. Femeia necunoscută era cea pe numele căreia fusese făcută procura, dar între timp se pare că a părăsit teritoriul Romţniei. Ca urmare, Constantin Gâlcă l-a şantajat pe chiriaşul său, spunându-i că, dacă mai vrea să stea în casa lui, trebuie să accepte o împuternicire din partea lui Andrei Craiu, pe baza căreia locuinţa victimei urma să fie vândută. După ce a primit asigurări că totul este legal, interpusul a consimţit. Primul pas a fost Serviciul Taxe şi Impozite, unde a-a completat o cerere pentru eliberarea certificatului fiscal. Simţind că este ceva necurat la mijloc, martorul a cerut, însă, să-l cunoască pe proprietarul locuinţei. Aşa se face că, în data de 8 februarie, a fost condus acasă la Andrei Craiu. Nu i-a trebuit mult să-şi dea seama că bărbatul este bolnav. I-a spus că el a fost împuternicit să-i vândă apartamentul, dar victima a precizat că nu vinde nimic. La întâlnire a mai luat parte un bărbat pe care îl cunoştea doar sub numele de Maxim şi care, în acea clipă, i-a reproşat bătrânului că se răzgândise. Mircea Pricope l-a întrebat pe bătrân dacă are moştenitori, iar acesta i-a răspuns că are o fiică în Bacău. În acel moment, martorul i-a cerut explicaţii lui Gâlcă, dar acesta l-a minţit că fiica bătrânului era prima procuristă, care acum plecase din ţară. L-a asigurat, însă, că toţi banii de pe apartament vor fi daţi bătrânului. Nimeni nu a spus nimic, însă, cu privire la imobilul unde acesta va locui după aceea.

Filajul

După ce au obţinut documentaţia de la cadastru, Irina Căldăraru a depus documentele la Biroul Notarului Public Gheorghe Doina, din Ovidiu. În tot acest timp, convorbirile acesteia cu cumnatul său au fost înregistrare, iar anchetatorii şi-au dat seama că aceştia nu sunt la prima faptă de acest gen şi că încasaseră suma de 100.000 de euro. În data de 9 februarie, cei doi şi-au dat seama că sunt urmăriţi şi au sunat pe un anume Nicu, solicitându-i să ascundă toate actele din casă, ca să nu fie găsite de poliţişti. Lui Nicu, persoană ce nu a fost încă identificată, i s-a cerut şi să-l ascundă pe Pricope. În ziua următoare s-au prezentat la notar, dar acesta a cerut să-l vadă pe vânzător în persoană. Între timp, Irina Căldăraru a dispărut de acasă. În clipa în care notarul i-a cerut să-l aducă în persoană pe Craiu, Gâlcă a realizat că ceva este în neregulă şi a solicitat restituirea actelor. În ziua următoare s-au prezentat la biroul notarial din Năvodari. În urma percheziţiilor, la domiciliul lui Gâlcă s-au găsit contracte de vânzare - cumpărare ale mai multor imobile, o declaraţie pe proprie răspundere dată de Alexandru şi Mariana Maxim, prin care aceştia se obligau să aibă grijă de Andrei Craiu, actele necesare pentru dezbaterea moştenirii soţiei acestuia, declaraţii prin care Irina Căldăraru îşi asuma obligaţii de întreţinere faţă de o persoană pe nume Neagu Ghiaru. În şifonier s-a găsit un pistol marca Bruni, model 92, produs în Italia, precum şi 11 acte de identitate. În autoturism s-au descoperit facturi fiscale, chitanţe, procură, copii după actul de identitate, extras din registrul de căsătorie, din registrul de deces, toate pe numele lui Andrei Craiu şi Biţa Craiu. Faţă de Constantin Gâlcă şi Irina Căldăraru a fost dispusă începerea urmăririi penale.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • :PP:P 14 Aug, 2010 02:35 Cocika este nevinovat
  • GILCA MARIANA 29 May, 2009 21:07 SA VA FIE RUSINE SUNT SOTIA LUI GILCA DAR NU MAI SUPORT CITE MINCIUNI SPUNE PRESA SI POLITIA UNDE I FALSUL DL CE ACTE FALSE EXISTA ,EU UNA NU STIU NICIUNUL ,DIN SOFERUL LUI PRICOPIE CARE E UN PUSCARIAS CU ANI DE PUSCARIE CIT O VIATA DE OM LA TI FACUT CAP DE MAFIE MIE RUSINE CU ASA OAMENI AI LEGI ,CE 100 DE MI DE EURO VB ERA VORBA DE PRETUL CASEI NOASTRE STITI FOARTE BINE LUCRUL ACESTA DAR NU RECUNOASTETI SA PARA CA MISCATI SI VOI CEVA DACA ERA MAFIOT NU ERA SI ACUM INCHIS STITI FOARTE BINE CA MAFIOTI NU STAU LA PUSCARIE SI IN LIBERTATE SA VA INGROASE SALARIILE ATI MAI SC DE BULETINE PAI DE CE NU MA LUATI PE MINE EU LE AM GASIT CA MATURAM IN PARC LA CASA CASATORIILOR DAR NICI NU VA INTERESEAZA SA RAMINA PE CAPUL LUI SA FIE CIT MAI VINOVAT ASA UN CAP DE RETEA TREBUIE SA AVETI DOVEZI BRAVO SA VA FIE RUSINE TOATA POLITIA DIN NAVODARI STIE CHIAR DACA NU RECUNOSC POATE CA NU FACE DIN ASTEA SOTUL MEU DAR ASTA E SA MAI CADA CAPI DE RETELE NU? PAI DACA CONTINUATI ASA SCAPAM DE EI CE ZICETI? SUNT MULTE DAR NU VREAU SA VA MAI JIGNESC MIE RUSINE CU ASA JUSTITIE .COPILUL MEU DE 16 ANI A FOST TILHARIT DEPOSEDAT DE LANT SUB AMENINTAREA PISTOLULUI DAR DE INFRACTORUL E PATRON DE PECO SI E BINE MERSI IN CASA LUI TOT NOI SUNTEM DE VINA SA VA FIE RUSINE DL POLITAI ... NU VREAU SA VA ROSTESC NUMELE MAI AVETI PUTIN SI IESITI LA PENSIE CU FRUNTEA SUS [OARE]?
  • Un agent... 15 Feb, 2009 10:05 Este interesant si cum au inchiriat cladirea de pe Amzacea 13 - o bomba de cladire - in care functioneaza de cateva luni de zile Corpul de control al Primariei, Politia Locala ...etc. Oare cine incaseaza chiria , ca cine plateste e clar ?....!!!