Incepe admiterea in licee si scoli de arte si meserii
Incepe admiterea in licee si scoli de arte si meserii
28 Jun, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1113
Marime text
Inscrierea se va face prin repartizare computerizata
Absolventii invatamantului gimnazial care au promovat testele nationale, adica au obtinut cel putin nota cinci la fiecare dintre teste, sau care in anii anteriori au promovat examenul de capacitate, se pot inscrie acum pentru admiterea in licee. De asemenea, cei care nu au promovat aceste teste se pot inscrie la Scolile de Arte si Meserii (SAM). In ceea ce priveste admiterea in licee sau SAM, aceasta se va face fara examen, pe baza mediei de admitere, in care media generala obtinuta la testele nationale, respectiv la examenul de capacitate pentru absolventii de pana in anul 2003 inclusiv, are o pondere de 50%, iar media generala de absolvire a claselor V-VIII are o pondere tot de 50%. Exceptie fac liceele pentru care se vor sustine probe de aptitudine. Ca urmare, inscrierea se va face, ca in fiecare an, prin repartizarea computerizata, in ordinea descrescatoare a mediilor de admitere, in baza optiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv si in limita locurilor aprobate prin planul de scolarizare pentru unitatile scolare din bugetul statului. De precizat ca elevii pot participa la repartizarea computerizata intr-un singur judet. Admiterea in invatamantul liceal si profesional de stat se va face in doua etape. Prima etapa se desfasoara in perioada 30 iunie-18 iulie pentru absolventii care au promovat testele nationale, iar a doua etapa intre 18 iulie-6 august pentru absolventii care nu au promovat testele nationale si pentru cei care raman nerepartizati in prima etapa. La nivelul judetului Constanta, se pare ca rezultatele Testelor Nationale i-au dezamagit pe majoritatea candidatilor, rezultatele fiind sub limita asteptarilor lor. Astfel, din cei 8.746 de absolventi de gimnaziu din judetul Constanta prezenti la probe, au reusit sa promoveze examenul doar 5853, adica 66,92% dintre candidati. Potrivit declaratiilor reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean, in prima etapa, pe 30 iunie, are loc eliberarea fiselor de inscriere, fara optiuni completate, pentru candidatii care se inscriu la liceele la care sustin probe de aptitudine, sau pentru cei care se inscriu la licee din alt judet. Mai departe, intre 3 si 5 iulie, are loc inscrierea si repartizarea candidatilor pentru invatamantul special, dar si sustinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna. "Pe data de 16 iulie va avea loc repartizarea computerizata in invatamantul liceal si profesional de stat a absolventilor care au promovat testele nationale", au mai precizat inspectorii scolari. Acestia au adaugat ca pe data de 18 iulie se vor afisa, in fiecare unitate de invatamant liceal si SAM, listele cu candidatii repartizati in acea unitate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii