Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:53 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incercare de intimidare la Eforie SA

ro

24 Nov, 2004 00:00 1606 Marime text

Politia si-a dovedit competenta inca de la prima citare

Actionarii majoritari de la Eforie SA sunt acuzati ca au pus la cale un scenariu de intimidare la adresa unui opozant din AGA cu ajutorul Politiei din localitate * Dan Viorel Paul, actionarul minoritar, a fost chemat la Politia Eforie printr-o citatie nestampilata, nedatata si fara numarul dosarului penal in care a fost reclamat * Mai mult, hartia a fost adusa la domiciliul acestuia din Bucuresti de catre un curier al Politiei Sectorului 4, care a facut un serviciu uzual omologilor constanteni * La doar cateva zile, un curier al Politiei Eforie a plecat la Bucuresti cu doua citatii penale intocmite in alte cauze, dovedind ca se putea proceda si in alt fel * Reclamatul crede ca imprejurarile citarii sale indica, fie o incercare de intimidare, fie masura competentei organului de cercetare penala cu semnatura indescifrabila * In aceste conditii, Dan Viorel Paul isi va angaja un avocat care sa-i reprezinte interesele #

Un actionar minoritar de la Eforie SA reclama faptul ca actuala conducere a societatii a pus in practica un scenariu de intimidare cu acordul sau prin manipularea politiei din localitate impotriva sa. Dan Viorel Paul a fost citat sa se prezinte la sediul Politiei Eforie Nord, pentru data de 19 noiembrie a.c., in calitate de reclamat in cauza privind Eforie SA. Citatia poarta numarul 1, insa rubricile aferente dosarului penal si datei emiterii nu sunt completate de organul de cercetare penala. De asemenea, pentru organul mentionat hartia este semnata indescifrabil si nici nu este stampilata potrivit procedurilor in vigoare. Toate aceste motive precum si raporturile cu actionari majoritari ai societatii Eforie SA au fost de natura a-i intemeia convingerea lui Dan Viorel Paul ca "cineva" cu o influenta covarsitoare asupra organului, cu semnatura indescifrabila, incearca sa puna in practica un scenariu de intimidare, in urma caruia sa-l determine sa-si schimbe atitudinea fata de ceea ce se petrece in societate la momentul de fata. Dan Viorel Paul spune ca isi va angaja un avocat care sa-i reprezinte interesele in fata organului de cercetare penala, mai ales ca modul in care a fost intocmita citatia mentionata ii induce ideea, fie ca politia face un joc vinovat, fie ca "organul" care se ocupa de ancheta si-a dovedit deja competenta in materie de procedura inca de la prima citatie. Punctul de vedere al Politiei orasului Eforie este mai nuantat. Comisarul Bobocea spune ca citatia nu respecta procedura in vigoare, dar ca probabil acest lucru s-a intamplat din neatentia celor care instrumenteaza cazul. Comisarul a respins vehement presupozitia ca asupra lui Dan Viorel Paul s-ar incerca o intimidare in forta, deoarece nerespectarea procedurii nu este un element suficient pentru inferarea unei astfel de concluzii. Inspectorul Nicolae Razvan, cel care instrumenteaza dosarul, respinge si el orice acuzatie privind incercarea de intimidare a actionarului de la Eforie SA. Inspectorul a declarat pentru cotidianul ZIUA ca responsabilitatea pentru incalcarea procedurii de citare cade in sarcina Politiei Sector 4 din Bucuresti, care a intocmit citativul in cauza, la solicitarea Politiei Eforie. In plus, spune inspectorul Nicolae, citarea s-a facut in baza unui dosar penal transmis spre competenta solutionare de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, la care a fost inregistrata reclamatia. Potrivit propriei declaratii, politistul mentionat cunoaste foarte bine dosarul intocmit de Parchet, insa procedura il obliga sa consemneze o declaratie a reclamatului, pe baza unor probe de care acesta intelege sa se prevaleze. In fapt, este vorba de aceeasi procedura pe care nu au respectat-o politistii din Sectorul 4 Este stiut insa ca intre sectiile de politie din localitati diferite exista un schimb de informatii si, in caz de nevoie, de curieri care sa duca la destinatie citatiile. Sunt totusi cateva aspecte controversate, greu de explicat pe baza simplei neglijente. In primul rand, daca citatia a fost intocmita si transmisa de Politia Sector 4, de ce poarta antetul Politiei Eforie? Si in ce calitate a semnat organul de cercetare penala? In al doilea rand, este greu de inteles de ce aceasta citatie a fost transmisa prin intermediul serviciilor omologilor bucuresteni, de vreme ce in urma cu doar cateva zile Politia Eforie a trimis la Bucuresti un curier cu doua citatii penale, in persoana lui Marius Iordache. Toate aceste semne de intrebare sunt de natura sa alimenteze suspiciunile cu privire la acuzatia ca politistii din Eforie sunt montati impotriva actionarului minoritar de la Eforie SA, de catre actionarii majoritari ai aceleiasi societati. Dan Viorel Paul spune ca cei care au pus la cale acest scenariu nu si-au gasit omul potrivit, care sa cedeze la presiuni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii