Inculpat în preajma alegerilor Ce înalt funcţionar public a sprijinit ieri uşa Tribunalului Constanţa
Inculpat în preajma alegerilor:Ce înalt funcţionar public a sprijinit ieri uşa Tribunalului ConstanţaDupă patru amânări consecutive, dosarul „Bani pentru şefi din Consiliul Judeţean Constanţa" a fost redeschis de judecători. Ieri, cauza s-a aflat în atenţia magistraţilor Tribunalului Constanţa, după ce la termenul trecut unul dintre avocaţii inculpaţilor a cerut amânarea dosarul pentru studierea lui şi pregătirea apărării. În faţa instanţei de judecată, Eugeniu Mija a recunoscut acuzaţiile aduse de procurori, motiv pentru care va beneficia de reducerea pedepsei, conform noii legislaţii în vigoare. Amintim că pe data de 26 martie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Eugeniu Mija, Realini Lupşa şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedintele Casei Româno - Chineze. Organele de anchetă susţin că în sarcina lui Mija s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, în timp ce Lupşa şi Vasilescu sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Procurorii mai spun că, în luna noiembrie 2011, cei trei inculpaţi ar fi pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 de lei, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp