Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:47 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inecat in timp ce pescuia ilegal

ro

02 Oct, 2004 00:00 1106 Marime text
Un barbat din localitatea Lipnita a murit inecat in timp ce pescuia ilegal Balta Ceamurlia. Vasile Gibeca, de 40 de ani, plecase la pescuit cu doi dintre prietenii sai, toti trei fiind intr-o stare de betie extrem de avansata. In timp ce ceilalti doi indivizi au ramas pe mal, Vasile, mai curajos, s-a urcat in "barca" ce, de fapt, consta in camera unei roti de tractor. Odata ajuns la o distanta apreciabila, unde plasele de pescuit puteau fi asezate fara a fi observate, barbatul a dat sa monteze setcile, insa s-a dezechilibrat si a cazut in apa. S-a zbatut incercand sa iasa la suprafata, dar s-a incurcat in plase si n-a mai reusit sa inoate. Dupa o vreme, cei doi prieteni, observand ca gluma se ingroasa si ca Vasile nu se mai intoarce, au alergat la casa acestuia, dandu-i de veste tatalui ca fiul sau n-a mai iesit din apa. Trupul inecatului a fost descoperit de parinti la o distanta de aproximativ 300 de metri de locul in care acesta pusese setcile. Cadavrul a fost transportat la Morga Baneasa, in vederea efectuarii necropsiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii