Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:50 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infractorii constanteni prefera Spania si Italia

ro

17 Aug, 2009 01:59 804 Marime text

Grupuri infracţionale organizate, având în componenţă localnici din judeţul Constanţa, au fost identificate de Direcţia pentru Combaterea Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT  - Structura Centrală.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în primele şapte luni ale anului au fost identificate 77 de grupări infracţionale, care se ocupau cu criminalitatea informatică, şi au fost destrămate 21 de grupări de acest gen. Documentul relevă faptul că, în urma activităţilor specifice derulate de poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT - Structura Centrală, au identificat două grupări alcătuite din 45 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, care locuiesc în judeţele Constanţa şi Bihor. Până la ora actuală s-a început urmărirea penală împotriva a 35 de suspecţi, cercetările fiind în derulare. Totodată, IGPR a stabilit că infractori din judeţul Constanţa preferă să-şi desfăşoare activitatea infracţională în domeniul criminalităţii informatice, în ţări precum Spania şi Italia. Majoritatea acestora se „ocupau" cu transferuri frauduloase de bani, ridicarea unor sume din conturile clienţilor unor bănci sau erau autori ai atacurilor de tip „phishing".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii