Inspectorul Pavalachi, printre ghinionişti Cine şi în ce condiţii a fost pus în libertate în dosarul mitei de la Eforie
Inspectorul Pavalachi, printre ghinionişti: Cine şi în ce condiţii a fost pus în libertate în dosarul miteiTrei dintre cele cinci persoane duse pe data de 3 iulie la arestare în dosarul presupuselor fapte de corupţie de la Eforie au rămas în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa. Tribunalul Constanţa a decis ca Marius Pavalachi, inspector în cadrul Primăriei Eforie şi şef al Serviciului Control, Dan Bogdan şi Vaşadi Cornel să fie cercetaţi în stare de arest pe o durată de 29 de zile, de la data de 3 iulie şi până la data de 31 iulie. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, motiv pentru care ea a fost deja atacată cu recurs.
Pe data de 3 iulie, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 7687/118/2012, cu obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului". Conform Portalului instanţelor de judecată, lista inculpaţilor a fost deschisă de Marius Pavalachi şi continuată de Bogdan Dan, Constantin Custură, Iulian Ionuţ Smoc şi Cornel Vaşadi. În urma deliberărilor, magistraţii au admis în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, dispunând arestarea preventivă a lui Marius Pavalachi, Bogdan Dan şi Cornel Vaşadi pe o durată de 29 de zile, de la data de 3 iulie şi până la data de 31 iulie. Totodată, instanţa de judecată a respins ca nefondată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa privindu-i pe Constantin Custură şi pe Ionuţ Lucian Smoc. Cu toate acestea, judecătorii au dispus luarea faţă de Custură a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv oraşul Eforie Nord, judeţul Constanţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 3 iulie şi până la data de 1 august. De asemenea, Tribunalul i-a impus lui Smoc să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 3 iulie şi până la data de 1 august. „Respinge ca nefondată cererea inculpatului Dan Bogdan privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. Respinge ca nefondate excepţiile nulităţii absolute raportate la pretinsa inexistenţa a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi cu consecinţa încălcării dreptului la apărare (...), nelegala competenţă a parchetului invocată de inculpatul Smoc Iulian-Ionuţ, încălcarea dreptului la apărare invocată distinct de inculpatul Vaşadi Cornel", se mai arată în minuta tribunalului. După cum arătam mai sus, decizia primei instanţe nu este definitivă, ea fiind atacată cu recurs.
Oficial
Amintim că, pe data de 2 iulie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa au anunţat prinderea în flagrant a unui funcţionar din cadrul Primăriei Eforie, precum şi a altor patru persoane. Acestea, arată organele de anchetă, cereau bani, în lei şi în valută, pentru a facilita acordarea de autorizaţii de funcţionare şi spaţii comerciale de închiriat aflate pe raza localităţii Eforie, în perioada sezonului estival. Nu este de trecut cu vederea faptul că la activităţile menţionate anterior ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigare a Fraudelor şi al DIAS Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp