Instanta a respins teoriile lui Blenis
Instanta a respins teoriile lui Blenis
08 Feb, 2010 03:44
ZIUA de Constanta
1207
Marime text
Judecătorii
Tribunalului Constanţa au respins plângerea formulată de Shyti Blenis,
condamnat pe viaţă pentru omor deosebit de grav, împotriva soluţiei de
netrimitere în judecată a lui Todri Albion. „Todri Albion trebuie să fie în
locul lui Shyti Blenis, iar Blenis trebuie să fie acum în Albania", a
argumentat avocatul condamnatului cu ocazia judecării plângerii la Tribunal. În
plus, apărătorul a spus: „Încercăm să reuşim să aflăm adevărul, să începem
urmărirea penală pentru ca un om vinovat de trei crime să nu se poată bucura de
libertate, iar un om nevinovat să stea închis în locul lui". Concret, Blenis
susţine prin avocatul său, că ar avea noi probe care l-ar incrimina, de fapt,
pe Albion ca fiind călăul familiei Ion, Shyti fiind nevinovat de faptele pentru
care a fost condamnat la detenţie pe viaţă. În acest sens, Shyti Blenis pune
mare preţ pe declaraţia dată de Ştefan Niculescu în faţa magistraţilor Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, declaraţie în care, după câte se pare, Niculescu
îl absolvă pe Blenis de orice vină, incriminându-l în schimb pe Albion.
Judecătorii însă nu s-au lăsat impresionaţi de teoriile lui şi i-au respins
plângerea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii