Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:03 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Teodosie, la DNA

ro

11 Sep, 2009 02:32 2247 Marime text

cap_2.jpgDosarul în care Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este urmărit penal pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual a fost înaintat procurorilor anticorupţie, spre competentă soluţionare.

ips_teodosie_06.jpgPotrivit declaraţiilor procurorului Simona Frolu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost declinată, ieri, de Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General, către Direcţia Naţională Anticorupţie. Schimbarea a survenit în urma studierii datelor şi dovezilor strânse la dosarul cauzei, din care a reieşit că faptele pentru care arhiepiscopul este urmărit penal au fost comise în calitatea sa de decan al Facultăţii de Teologie, şi nu în calitate de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, idee pe care a încercat s-o acrediteze apărarea încă de la început. Cu alte cuvinte, prin trimiterea dosarului către Direcţia Naţională Anticorupţie, ÎPS Teodosie va fi cercetat ca un laic, pentru fapte de corupţie, nemaiputând să se prevaleze de „apărarea" conferită de sutana preoţească. Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală faţă de ÎPS Teodosie, pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, iar faţă de preoţii Bogdan Chiriluţă şi Emil Brăescu, inspectorul Biroului Catehizare, pentru complicitate la luare de mită, respectiv pentru fals intelectual.

{mos_ri:IPS Teodosie}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii