Ironia sortii la IPJ Constanta Dosarul „Jafurile" a ajuns in instanta, dupa plecarea lui Zaheu
Ironia sortii la IPJ Constanta: Dosarul „Jafurile" a ajuns in instanta, dupa plecarea lui ZaheuLa o zi după ce şeful inspectoratului, comisarul-şef Aurelian Zaheu, şi-a anunţat trecerea în rezervă, ca urmare a deciziei superiorilor săi de a-l demite din funcţie şi de a-l retrograda, gaşca de suspecţi ai numeroaselor jafuri armate comise anul trecut în Constanţa, a cărei destructurare a fost considerată un real succes pentru IPJ, a fost deferită instanţei.
Concret, este vorba despre dosarul în care Marius Nicolae, Cetin Iaşar, Vasile-Tudor Petre, Leonte Chiriac, Gheorghe Bărbat, Mirela Călin, Cătălin Petre, Stoian Zăgureanu, Ana-Brânduşa Grigore şi Ana-Maria Opoescu sunt judecaţi pentru comiterea mai multor jafuri armate în Constanţa. După ce ofiţerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, sub coordonarea procurorilor, au depistat presupuşii autori ai jafurilor armate comise pe raza judeţului Constanţa, ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Ieri, procurorii au finalizat ancheta şi au întocmit rechizitoriul prin care cei zece suspecţi au fost deferiţi instanţei, dosarul fiind trimis pe rolul Tribunalului Constanţa. În mod ironic, cu doar o zi înainte, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul-şef Aurelian Zaheu, sub comanda căruia a fost depistată şi destructurată reţeaua de agresori (succesul operaţiunii fiind anunţat cu surle şi trâmbiţe în cursului anului trecut), anunţase că îşi va da demisia, ca urmare a hotărârii superiorilor săi de a-l demite şi retrograda. Potrivit unor surse, decizia privind demiterea şi retrogradarea lui Zaheu a avut la bază controlul efectuat de Ministerul Administraţiei şi Internelor la Constanţa, în septembrie 2009.
Primii suspecţi, prinşi la Constanţa
Deşi rezultatele înregistrate de IPJ Constanţa, raportate la natura şi numărul infracţiunilor comise pe raza judeţului în cursul anului trecut, au fost bune - Constanţa fiind, la momentul respectiv, singurul oraş din ţară în care autorii unui jaf armat comis la bancă au fost depistaţi şi încarceraţi în timp record - superiorii lui Zaheu au decis înlăturarea acestuia. Fără să mai aştepte decizia MAI şi fără a o contesta, comisarul-şef Zaheu şi-a anunţat intenţia de a trece în rezervă. Cererea a fost depusă cu data de 1 aprilie. Revenind la cazul jafurilor armate ai căror autori au fost trimişi în judecată, trebuie menţionat că acuzaţiile aduse de procurori lui Marius Nicolae, Cetin Iaşar, Vasile-Tudor Petre, Leonte Chiriac şi lui Gheorghe Bărbat sunt de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi comiterea împreună a trei infracţiuni de tâlhărie, primii doi ca autori, iar următorii trei în calitate de complici.
Reţeaua
Concret, procurorii spun că, în vara anului 2009, aceştia ar fi „constituit o asociere ilicită cu scopul de a comite jafuri armate asupra unităţilor comerciale din judeţul Constanţa, care vehiculează sume de bani şi bunuri de valoare mare". Mai exact, case de amanet şi de schimb valutar. Procurorii spun că Vasile-Tudor Petre, Leonte Chiriac şi Gheorghe Bărbat, toţi trei cumnaţi, erau liderii grupării. Sarcinile lor constau în studierea locului faptelor, procurarea mijloacelor de transport şi a celor de săvârşire a faptelor, iar în timpul jafurilor asigurau organizarea şi paza locului faptei, precum şi transportul la şi de la locul faptelor, imediat după comiterea jafurilor. În ceea ce-i priveşte pe Marius Nicolae şi Cetin Iaşar, anchetatorii au stabilit că aceştia erau executanţii propriu-zişi, care, înarmaţi şi mascaţi, sustrăgeau bunurile prin ameninţări şi violenţe. Conform rechizitoriului, reţeaua lui Marius Nicolae ar fi dat mai multe atacuri la diferite magazine de bijuterii, dar şi la case de schimb valutar, în vara anului 2009. În ceea ce o priveşte pe Mirela Călin, procurorii au învinuit-o de tăinuire, reţinând în sarcina sa că ar fi înlesnit valorificarea cantităţii de 1.703,55 grame de bijuterii din aur de 14K, provenite din jaful comis la SC Ailin Com SRL Năvodari. Oamenii legii spun că femeia ar fi vândut bijuteriile unui cumpărător de bună credinţă, în schimbul sumei de 77.500 de lei, deşi ştia că acestea provin din comiterea unei infracţiuni. Nu în ultimul rând, Cătălin Petre şi Stoian Zăgureanu au fost învinuiţi de proxenetism, procurorii reţinând în sarcina lor că, „în perioada martie - octombrie 2009, fiecare în parte, iar uneori şi împreună, au înlesnit şi obţinut foloase materiale din practicarea prostituţiei de către învinuitele Grigore Ana-Brânduşa şi Oproescu Ana-Maria". Ultimele două persoane au fost, la rândul lor, cercetate pentru prostituţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp