Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:57 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Dobrogea are două noi ambulanţe SMURD

ro

22 Dec, 2011 00:00 2298 Marime text

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al Judeţului Constanţa i-au fost repartizate două noi ambulanţe SMURD.

Una este tip B - de prim ajutor medical şi cealaltă este de tip C - terapie intensivă. Autosanitarele au fost preluate de o echipă a ISU „Dobrogea", iar marţi noapte au ajuns în parcul auto al inspectoratului.Maiorul drd. ing. Ioan Ioniţă Sîrb a explicat: „Pentru moment, ambele ambulanţe vor constitui rezervă operativă, urmând ca în luna ianuarie să facem o analiză a solicitărilor populaţiei la nivel judeţean, să le încadrăm cu personal şi să stabilim unde le vom distribui".La nivel naţional, statisticile arată că cele mai multe şi mai grave accidente în care au fost implicate ambulanţele SMURD s-au produs în intersecţii, ca urmare aceste două noi ambulanţe sunt dotate cu sistem de supraveghere video în partea frontală, sistem ce are o autonomie de 20 de ore. Plutonier Adrian Mavromalidi, instructor formator SMURD: „Ambele autosanitare au aparatura medicală mai modernă comparativ cu cele existente deja la Constanţa. De asemenea, acestea au echipamentele medicale avansate pentru acordarea primului ajutor şi imobilizarea pacientului".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii