Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:46 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jaf inscenat!?

ro

14 Nov, 2009 00:47 1763 Marime text
casa_de_pariuri_sportie_pari_sport_04.jpgPentru a justifica în faţa patronului lipsa unei sume importante, operatoarea unei case de pariuri din Constanţa a reclamat un jaf.

Aceasta a fost concluzia la care au ajuns oamenii legii după reaudierea operatoarei casei de pariuri sportive „Parisport", de pe strada Ştefan Mihăileanu, din Constanţa. În data de 9 noiembrie, Anca Georgiana Toma a sesizat oamenii legii în legătură cu producerea unei tâlhării comise de autori necunoscuţi. În urma investigaţiilor efectuate de la data comiterii faptei până în prezent, audierea mai multor martori şi cercetări în zonă, s-au obţinut probe din care a rezultat faptul că infracţiunea reclamată nu a fost săvârşită.

Oamenii legii au recurs la reaudierea Ancăi Georgiana Toma, operatoarea casei de pariuri, ceea ce avea să le furnizeze o mare „surpriză". Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Radu Croitoru, în cadrul reaudierii, femeia a precizat că, pentru a justifica lipsa sumei de 550 de lei din încasări şi pentru a nu fi obligată de patronii firmei să suporte acoperirea sumei, a reclamat că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie.

Reamintim că, pe 9 noiembrie, ora 19.50, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi printr-un apel telefonic la 112 că la punctul de lucru al SC „Sport Swim Internaţional", situat pe strada Ştefan Mihăileanu, a avut loc o tâlhărie. Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi a consemnat faptul că trei indivizi necunoscuţi au pătruns în casa de pariuri sportive, având asupra lor cuţite. Aceştia ar fi ameninţat-o pe operatoarea de serviciu şi ar fi sustras suma de 550 de lei din încasările făcute în acea zi. Ulterior, lucrătorii Secţiei 3 au efectuat cercetarea la faţa locului, au audiat mai mulţi angajaţi ai societăţii şi au desfăşurat investigaţii şi verificări în zona de comitere a faptei.

Acum, după „mărturisirile" făcute în faţa oamenilor legii, operatoarea casei de pariuri „Parisport" va fi sancţionată pentru falsă alarmare a poliţiştilor prin solicitarea intervenţiei lor la faţa locului, conform art. 2 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii