Judecaţi pentru trafic de carne vie
Judecaţi pentru trafic de carne vie
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, urmând ca prima înfăţişare în proces să se desfăşoare pe data de 5 aprilie. De menţionat că la sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Tribunalului au decis menţinerea măsurii arestului preventiv dispusă în cazul celor şase suspecţi. Conform anchetatorilor, pe 16 ianuarie 2011, Ion Badea, „prin folosirea de violenţe, a răpit-o şi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe S.E., de 28 de ani, după care, ulterior, a vândut-o, în vederea obligării acesteia la practicarea prostituţiei, suspecţilor Agige Stancu, Ager Iusein şi Samet Mustafa". În actul de inculpare se arată că suspecţii ar fi cazat-o la locuinţa lor pe victimă, obligând-o timp de mai multe zile să se prostitueze în folosul lor, „după care au vândut-o suspecţilor Robert Petre şi Petre Ipate, care, de asemenea, au obligat-o să se prostitueze".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- vadim 07 Mar, 2011 08:27 clan proxeneti bairam rasac cotnac nefie de pe str olteniei 5 si bariera caraiman si real vind ptr sex copii de 12 13 ani droguri-au protecti pe spaga de la gil procuror si avocatul lor tibi ionescu de la politie vizitiu stefanoiu catana si rapotan si anane si ispir-dga stie si arion tiganus si cameliu manbea si dna -mafie