Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:43 15 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La furat prin cabinete medicale

ro

19 Aug, 2009 02:04 895 Marime text

Fenomenul infracţional în rândul minorilor pare să capete amploare. Zilnic, tot mai mulţi minori sunt certaţi cu legea şi se dedau la tot felul de fapte prin care să-şi procure diverse sume de bani.

Pentru a fi mai eficienţi, trei adolescenţi în vârstă de 14 ani au decis să „lucreze" în echipă. Poliţiştii Secţiei 1 Constanţa au fost sesizaţi ieri noapte, în jurul orei 1.00, că mai multe persoane au pătruns într-un cabinet medical. Deplasându-se pe bulevardul Mamaia nr. 85, la Cabinetul medical Atlas, poliţiştii au prins în flagrant trei minori.

Nu mare le-a fost mirarea oamenilor legii când au constatat că, pentru a nu lăsa urme, Demirel A., din Negru Vodă, a preferat să „opereze" cu mănuşi chirurgicale. Adolescentul era însoţit de alţi doi prieteni - Gabriel B., din Constanţa, şi Haidin R., din Timişoara. Se pare că cei trei sunt autorii mai multor furturi, iar în acest caz au distrus mai multe bunuri din cabinetul medical. Totodată, Haidin R. a sustras dintr-un sertar suma de 56 lei. Prejudiciul produs a fost de 400 lei, din care aproximativ 20% a fost recuperat. Adolescenţii sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii