Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:29 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La mulţi ani, Dumitru Catană Şeful Inspectoratului de Poliţie Constanţa, la ceas aniversar

ro

07 Jun, 2011 00:00 3792 Marime text
cap_9.jpgMâine, 8 iunie 2011, comisarul-şef Dumitru Catană, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, va împlini vârsta de 55 de ani. Acesta a preluat şefia IPJ Constanţa pe data de 19 august 2010, când a fost desemnat câştigătorul concursului organizat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Dumitru Catană s-a născut pe data de 08.06.1956, în municipiul Moineşti, judeţul Bacău, este căsătorit şi are doi copii. În perioada 1976 - 1980 a urmat cursurile Facultăţii de Electromecanică Navală din cadrul Institutului de Marină Constanţa, şi este absolvent al cursurilor de masterat „Optimizarea Transporturilor Navale" din cadrul Academiei Navale Constanţa, 1997 - 1999. După cum arătam şi în ediţiile trecute, comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost coleg printre alţii, cu Cristian Gheorghe Darie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, cu fostul şef al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, consilierul local din partea PNL, Constantin Matei, lista putând continua cu actualul comandor Mircea Bălăscuţă, contraamiral Cristea Cucoşel, Ion Dumitrache, consilier judeţean din partea PSD, tatăl deputatei Cristina Dumitrache. În perioada 2007 - 2009 a urmat cursurile de masterat „Ştiinţe penale" din cadrul Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza" Bucureşti şi este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare. În ceea ce priveşte experienţa profesională a comisarului-şef Dumitru Catană, putem spune că acesta a fost, în perioada 1980 - 1991, ofiţer şef mecanic în cadrul Navrom Constanţa, iar între anii 1991- 1992 a ocupat postul de ofiţer şef mecanic în cadrul Companiei „Opal Feerie" Franţa. În perioada 1993 - 1998 a fost şeful Serviciului în cadrul Inspectoratului Navigaţiei Civile - Convenţii Internaţionale - Ministerul Transporturilor. Din 1999 şi până anul 2008 a lucrat în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă ocupând funcţii precum şef Sector Protecţie şi Securitate - Diviziunea Bucureşti, director adjunct Diviziunea Management, Cabinet şi Resurse Umane şi Director al Diviziunii de Securitate. Din 2008 până în 2010 a fost şef Serviciu Direcţia Poliţiei Rutiere - în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi şef Serviciu în Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor. Din data de 1 septembrie 2010 conduce, oficial, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. Cât priveşte activitatea ştiinţifică a comisarului-şef Dumitru Catană, acesta este coautor al manualului „Ofiţerului de navă" - editura Tehnică, 1997 şi are doctoratul Academiei Tehnice Militare Bucureşti. Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa cunoaşte „bine" şi două limbi străine, respectiv engleza şi franceza. Potrivit unor voci, ziua de 8 iunie 2011, ar fi ultima zi de lucru pentru comisarul-şef Catană şi asta deoarece şeful IPJ Constanţa ar ieşi la pensie. În primul interviu acordat în calitate de şef al IPJ Constanţa, Dumitru Catană ne-a declarat că municipiul Constanţa este oraşul său „de suflet". „Aici mi-am desăvârşit studiile, aici mi-am început cariera. Vreau să fac ceva pentru Constanţa, căci şi ea a făcut multe pentru mine. Cetăţenii să se simtă în siguranţă pe stradă, mediul de afaceri să fie sigur", ne-a mai spus Catană.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi 07 Jun, 2011 15:59 Brovo, moldovene! Ne mandrim cu tine! Pensie lunga si multa sanatate!
  • nini 06 Jun, 2011 23:37 ne pare bine ca un om care nu a anchetat in viata lui un hot si nu a lucrat o zi ca politist in strada a fost pus sef de politie la cel mai greu inspectorat. Pensie lunga si batuta!