Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:30 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Latifundiarii din spatele dosarelor „Binecuvântatele" Parchetelor, cu salariile soţilor confidenţiale (documente)

ro

24 Nov, 2011 01:00 5145 Marime text
cap_2.jpgMunca de grefier este o muncă titanică, cel puţin la Constanţa. Cu sute de dosare înregistrate anual pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, grefierele unităţii de parchet muncesc pe rupte. Totuşi, se pare că şi retribuţiile ar fi pe măsura muncii depuse, majoritatea angajatelor având în proprietate hectare întregi de pământ. Ce-i drept, moştenite sau donate. Ecaterina Papagheorghe, grefierul-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a primit un teren agricol de trei hectare la Cogealac cu titlul de donaţie. Totodată, prin „cumpărare + moştenire", grefiera s-a ales cu două apartamente în Constanţa, dar şi cu un autoturism Renault Symbol fabricat în 2005. Cu 3.500 de dolari şi 25.000 de lei în bancă, grefierul şef are un venit anual declarat de 41.339 de lei, alţi 750 de lei fiind realizaţi prin arendă.

Colega sa, Lavinia Trandafir, menţiona în declaraţia de avere două terenuri în suprafaţă totală de peste şapte hectare primite ca moştenire în Cogealac, o casă moştenită în satul Tariverde, un apartament cumpărat în Constanţa şi două maşini în parcare, respectiv un Fiat Albea şi un Volkswagen Passat. Grefiera are un venit anual declarat de 37.881 de lei şi un soţ cu salariul confidenţial. Datoriile familiei se ridică la 37.000 de euro. La polul opus, grefierul cu studii superioare (potrivit propriei declaraţii) Gina Cuţăr nu are terenuri, apartamente, maşini şi nici conturi în bancă, ci doar un venit de 3.000 de lei de la Parchet şi 4.600 de lei de la Şcoala Naţională de Grefieri.

Terenuri moştenite

averi_grefieri_-_dosare_04.jpg

Colega ei, Meri Clinciu, are un apartament luat în rate în 1986, un Citroen fabricat în 2009 şi o Dacia Logan din 2008, datoriile sale ridicându-se la 5.000 de euro, iar venitul anual la 30.000 de lei, în timp ce al soţului este de 20.000 de lei. Mona Codreanu are menţionat în declaraţia de avere doar venitul anual realizat pe anul 2010, în sumă de 29.750 de lei. George Fudulea, grefierul arhivar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, are un apartament şi un venit anual de 18.000 de lei, fiind căsătorit cu o notarul public Nicoleta Fudulea, al cărei venit se ridică la 21.156 de lei. Dana Misircu, grefier temporar la Parchetul Judecătoriei Constanţa, are un Mercedes fabricat în 2004, o pensie privată de „4.000" şi un depozit bancar de „46.140", fiind totodată acţionar a SC Gemis Invest SRL. Venitul anual se ridică la 12.180 de lei, iar soţul contribuie la bugetul familiei cu 7.416 lei. Nadia Elena Neagoe are datorii de 32.960 de lei, un venit de 8.976 de lei de la Parchetul Judecătoriei Constanţa şi unul de 18.442 de lei de la Parchetul Judecătoriei Galaţi. Grefierul Luminiţa Olteanu a primit şi ea două terenuri cu titlul de moştenire, ambele în Palazu Mare, fiind vorba despre un teren agricol de şapte hectare şi unul care intră în categoria care priveşte „alte terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil", în suprafaţă de trei metri pătraţi. Salariul încasat de la Parchetul Judecătoriei Constanţa este de 866 de lei, iar soţul său, angajat al unei firme, aduce în casă 4.000 de lei. Nu în ultimul rând, Maria Vâlcu a beneficiat şi ea de o moştenire constând în două terenuri cu suprafeţe totale de cinci hectare şi respectiv 2.700 mp, fiind vorba despre bunuri dobândite în 2011. Grefiera mai deţine un apartament pe care şi l-a cumpărat singură şi o treime dintr-un imobil din Albeşti. Venitul anual câştigat este de 36.370 de lei.





Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii