Lectorul universitar dispărut în 2010, la Stupina, a fost înmormântat
Lectorul universitar dispărut în 2010, la Stupina, a fost înmormântatFemeia a fost dată dispărută pe data de 11 decembrie 2010, iar pe data de 19 martie 2011, pe islazul localităţii Crucea, un cioban a găsit mai multe oase, despre care medicii Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" au concluzionat că aparţin lectorului universitar mai sus precizat. Reamintim că, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat că pe data de 11 decembrie 2010, ora 15.00, oamenii legii din comuna Crucea au fost sesizaţi de către Florin Vasile, de 33 de ani, din Constanţa despre faptul că sora sa Luminiţa-Magdalena Călin, de 37 de ani, din Bucureşti, a plecat în data de 10 decembrie 2010, ora 21.00 de la domiciliul mamei sale din Constanţa şi nu a mai revenit până în prezent. Poliţiştii au mai arătat că pe data de 11 decembrie 2010, ora 07.00, Florin Vasile a fost sesizat telefonic că autoturismul surorii sale se află pe un câmp la marginea satului Stupina. De altfel, în data de 11 decembrie 2010, la ora 02.00, Luminiţa-Magdalena Călin nu ar fi oprit la semnalul unui poliţist din Nicolae Bălcescu, acesta pornind în urmărirea femeii. Din câte se pare, la intrarea Stupina, maşina lectorului universitar doctor ar fi pătruns pe un teren arabil unde a rămas împotmolit, iar femeia ar fi reuşit să fugă şi să se facă nevăzută.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp