Legăturile constănţene ale clanului „Spirache" din Craiova Cojocaru arestat cu Schilaci, fiul directorului FC Braşov
Legăturile constănţene ale clanului „Spirache" din Craiova: Cojocaru arestat cu Schilaci, fiul directoruluiÎn cursul săptămânii trecute, procurorii DIICOT Craiova băgau Mangalia şi Constanţa în sperieţi, coordonând zeci de descinderi în toată ţara, trei dintre acestea desfăşurându-se în judeţul Constanţa, vizând destructurarea clanurilor Pară şi Spirache, din Olt. Surse neoficiale spun că printre suspecţii audiaţi de anchetatori şi ulterior arestaţi de instanţă s-ar afla şi un mangaliot, pe nume Eugen Cojocaru.
Conform datelor din anchetă, Cojocaru s-ar fi asociat cu indivizi cu porecle gen Piedone, Spirache, Schilaci, Periuţă sau Raţă, personaje cunoscute ca făcând legea în Craiova şi nu numai, într-o reţea de clonatori de carduri ce acţiona pe teritoriul Italiei, Spaniei, Olandei, Franţei sau Spaniei. Pe de altă parte, numele Eugen Cojocaru se leagă de firma Emy Royal Marketing, pentru care reprezentanţii Oficiului Registrului Comerţului Constanţa au solicitat dizolvarea, în cursul anului trecut, solicitarea fiindu-le respinsă de judecătorii Tribunalului. În urma operaţiunii DIICOT Craiova de săptămâna trecută, 20 de persoane, membri ai celor două grupări menţionate anterior, au fost prezentate Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi de infracţiuni informatice. Printre acestea se numără şi Eugen Cojocaru, individ despre care surse neoficiale spun că ar fi cel pentru care s-ar fi efectuat percheziţiile din Mangalia şi Constanţa. Pe data de 31 august, magistraţii doljeni au admis propunerea DIICOT Craiova şi au dispus arestarea preventivă a lui Iancu Ovidiu Florea (fost Jianu), Marinel Muchie zis Spirache, Viorel Cotoc, Stelian Camen Vică, Aurel Eugen Jianu, Sorin Teodor, Cristian Baciu, Cristian Ionuţ Anghel şi Adrian Popescu zis Schilaci pentru 29 de zile.
Fiul directorului general FC Braşov
Foarte interesant, dat fiind că Şpirache, Schilaci, Stelian Camen Vică şi Aurel Eugen Jianu au plecat de la instanţă după ce le-a expirat măsura reţinerii, pentru ei mandantul de arestare va începe la data prinderii. Pe de altă parte, Laurenţiu Tiron, Eduard Gabriel Gora şi Eugen Cojocaru au primit mandat pe 30 de zile, pentru că nu fuseseră reţinuţi pentru 24 de ore, înainte de a fi duşi la instanţă. Împotriva arestării preventive toţi suspecţii au declarat recurs, acţiunile lor fiind înregistrate la Curtea de Apel Craiova sub numărul 17320/63/2011, urmând să se judece marţi, la completul C3 - Penal al instanţei, începând cu ora 9.00. Iar ca dovadă că mangaliotul Cojocaru nu pare să se fi asociat cu fitecine, este de precizat că Adrian Popescu zis Schilaci, de pildă, este potrivit jurnaliştilor de la Gazeta de Sud fiul directorului general al FC Braşov, Marcel Popescu. În urmă cu doar câteva zile, procurorii din cadrul DIICOT anunţau că cercetările au scos la iveală faptul că „Jianu Aurel Eugen zis Gorila sau Relu, Muchie Marinel zis Spirache, Camen Vică Stelian, Florea Iancu Ovidiu, Cotoc Viorel, Popescu Adrian, Teodor Sori zis Periuţă, Tiron Laurenţiu Mirel, Tiron Daniel Cosmin, Gherganu Radu Ionel şi alţii produc / achiziţionează aparatură de skimming". Aceeaşi sursă informa că aparatura era folosită de membrii grupării pe teritoriul Italiei, Olandei, Franţei şi Spaniei, mai ales în magazine, prin amplasarea pe POS-uri, „pentru a copia fraudulos datele de identificare a mijloacelor de plată electronice utilzate de rezidenţi/nerezidenţi la diferite terminale ATM/POS".
Firma lui Cojocaru
Revenind la Eugen Cojocaru, acesta apare ca asociat în firma Emy Royal Marketing, înfiinţată în 1995, dar în care Cojocaru a fost cooptat ca asociat în 2006. Aşa cum menţionam anterior, la sfârşitul anului trecut, reprezentanţii ORC Constanţa au solicitat Tribunalului dizolvarea societăţii, însă cererea le-a fost respinsă în luna martie. Conform datelor afişate pe site-ul www.vrajitorul.eu, în anul 2010 societatea a avut o cifră de afaceri de 23.188 de lei, profit net 0, un angajat şi datorii totale de 41.218 lei. În prezent, firma se ocupă de „comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare". În 2006, asociatul unic de la acel moment al societăţii, Emilia Smădu, a decis cooptarea lui Eugen Cojocaru în firmă. Beleaua lui Cojocaru cu procurorii DIICOT Craiova pare să nu fie primul contact al afaceristului din Mangalia cu instanţele de judecată. În 2008, acesta s-a judecat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Poliţiei Rutiere, dosarul fiind înregistrat iniţial la Judecătoria Mangalia sub numărul 726/254/2008. În cele din urmă, magistraţii din Mangalia au ajuns la concluzia că de fapt procesul ar fi fost de competenţa instanţelor din Constanţa, astfel că au declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp