Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:32 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lotul „Rutiera", trimis in judecata. Pe bucati.

ro

15 Apr, 2010 03:08 2083 Marime text
cap_7.jpgLa aproape un an de la debutul în presă al cazului „Mafia de la Rutiera Constanţa", dosarul a ajuns în instanţă. Sau, cel puţin, părţi din acesta. Doi dintre agenţii de poliţie cercetaţi pentru fapte de corupţie au fost trimişi în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Liviu Iulian Conduleţ şi Ervin Tulei vor fi judecaţi pentru fapte de corupţie.

Concret, acuzaţiile care i se aduc lui Conduleţ sunt de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi sustragere sau distrugere de înscrisuri. La rândul său, Ervin Tulei este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi sustragere sau distrugere de înscrisuri. De menţionat că dosarul lor s-a desprins din dosarul-gigant în care peste 30 de agenţi ai Serviciului Rutier Constanţa sunt anchetaţi pentru fapte de corupţie. Cazul a debutat în presă anul trecut, la sfârşitul lunii iunie, odată cu percheziţiile simultane la casele suspecţilor şi reţinerea unora dintre poliţişti. După cum se arăta în rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de cei 36 de poliţişti, agentul-şef Conduleţ este suspectat că, pe data de 11 august 2007, „în calitate de agent I SPR Constanţa, a pretins şi a primit suma de 100 de euro de la Bulgariu Septimiu Cătălin, în schimbul promisiunii de anulare a trei amenzi de circulaţie, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, valoarea amenzilor de circulaţie fiind în sumă totală de 1.092 de lei şi fiind emise în numele tatălui denunţătorului". De asemenea, în sarcina lui Conduleţ se mai reţine faptul că, în intervalul 28 februarie - 1 martie 2009, „în mod repetat, ca urmare a solicitărilor subofiţerului de poliţie Ruşescu Gigi Cristian (...) şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în vederea favorizării făptuitorului Budur Gigel, care a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu victime umane". În ceea ce-l priveşte pe Ervin Tulei, procurorii au reţinut, în aceeaşi rezoluţie de începere a urmăririi penale, faptul că pe 23 februarie 2009, poliţistul, în calitate de agent IV Siguranţa Circulaţiei, „ca urmare a traficului de influenţă exercitat de Ruşescu Gigi Cristian, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a sancţionat contravenţional persoana indicată de colegul său şi pe care o oprise în trafic, împreună cu reprezentanţii ARR". De asemenea, procurorii au mai menţionat că, „urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, Tulei Ervin a primit foloase necuvenite de la făptuitorul Ruşescu Gigi Cristian". Nu în ultimul rând, anchetatorii spun că, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor la sfârşitul lunii iunie 2009, s-au descoperit acte şi documente ce reprezentau secrete de serviciu şi care nu puteau fi luate de la locul de muncă. Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanţa, iar primul termen a fost fixat pe data de 27 aprilie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii