Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:11 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lovit in testicule de batrana pe care voia s-o violeze

ro

13 Jun, 2009 02:30 1357 Marime text
A încercat să violeze două femei în aceeaşi noapte, dar, din păcate pentru el, a doua victimă l-a lovit în zona genitală. Este păţania lui Florin Măgureanu, un bărbat din Vâlcele.

Potrivit anchetatorilor, prima faptă a fost comisă de tânărul de 20 de ani în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00.30. La acea oră, omul, care lucrează ca îngrijitor de animale la o fermă de la marginea localităţii, s-a dus acasă la prima sa victimă. Pentru că nu a găsit-o pe femeia de 40 de ani pe care o căuta şi fiind gonit de mama acesteia, atacatorul a făcut cale-ntoarsă. Pe drum, însă, s-a întâlnit tocmai cu cea pe care o voia. Fără să stea mult la discuţii, Florin Măgureanu a lovit-o pe victimă, iar apoi a târât-o pe un teren viran, unde a forţat-o să întreţină raporturi sexuale. Ulterior, bărbatul s-a făcut nevăzut. O oră mai târziu, Dumitru Opriţoiu, un alt localnic, a sunat la 112 şi a spus că vecina sa a fost atacată de un individ care a încercat să o violeze. Atacatorul spărsese geamul femeii de 83 de ani şi a încercat s-o forţeze pe aceasta să întreţină raporturi sexuale. Mai agilă decât el, bătrâna l-a lovit în zona genitală pe agresor, care a fugit de la locul faptei, cu atât mai mult cu cât, prin zarva creată, fuseseră alertaţi şi vecinii victimei. Poliţiştii au stabilit că personajul în cauză este unul şi acelaşi cu Florin Măgureanu. Bărbatul a fost găsit după aproximativ o oră, la ferma unde lucra. În cursul zilei de ieri, individul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere de arestare preventivă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii