Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:11 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistratii nu vor protesta impotriva noilor prevederi privind raspunderea disciplinara

ro

23 Sep, 2006 00:00 1875 Marime text

Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, Marian Alexandru, a declarat ca statutul magistratilor interzice exercitarea grevei ca forma de protest si de aceea procurorii nu vor inceta lucrul * In schimb, acesta a mentionat ca vor recurge la memorii pe care le vor adresa institutiilor statului

Adunarea generala a judecatorilor de la Curtea de Apel Constanta precum si cea a procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa aceasta instanta a decis ca nu vor declansa nici un protest, fata de introducerea noilor articole de lege privind raspunderea disciplinara a magistratilor. Saptamana trecuta, Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) ameninta cu declansarea unui protest, incepand din 25 septembrie, daca pana la sfarsitul acestei saptamani nu vor fi abrogate articolele de lege introduse prin Legea numarul 356/2006 referitoare la raspunderea disciplinara a magistratilor. Modificarile articolului 507 din Codul de procedura penala instituie obligativitatea exercitarii actiunii in regres impotriva magistratului in toate cazurile in care statul a fost condamnat de catre o instanta internationala ori a fost obligat la repararea pagubei. Cu alte cuvinte, cel care a gresit trebuie sa plateasca. Aceasta prevedere exista si inainte insa nu se prevedea obligativitatea actiunii in regres, respectiv, de intoarcere impotriva magistratului care a dat o solutie incorecta. In opinia AMR, recentele modificari legislative care vizeaza articolul 99 litera h din Legea 303/2004 si articolul 507 din Codul de procedura penala "aduc grave atingeri la independenta actului de justitie, acesta riscand sa devina in Romania, un simplu principiu de drept, un concept pur teoretic". Presedintele AMR, judecatoarea Viorica Costiniu a declarat ca independenta justitiei este fundamentul oricarui stat de drept, iar garantarea sa trebuie sa fie facuta prin Constitutie si legi, toate institutiile guvernamentale si de orice natura avand obligatia de a o respecta. In replica, ministrul Justitiei, Monica Macovei a sustinut ca amendamentele criticate au fost introduse de parlamentari, iar AMR si Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar fi putut participa la dezbateri, pentru a impiedica adoptarea acestor prevederi, insa nu au facut-o.In ceea ce priveste obligativitatea actiunii in regres, Macovei a aratat ca raspunderea magistratului se angajeaza dupa o procedura complexa, care garanteaza ca nu vor fi abuzuri."Dupa ce se stabileste ca statul are de pilda de platit persoanei X o suma de bani dintr-o cauza judiciara, magistratul nu va putea sa fie automat obligat la plata, ci va trebui ca reaua-credinta sau grava neglijenta sa i se dovedeasca fie intr-un proces penal, gen abuz in serviciu, fie ca sanctiune disciplinara ramasa definitiva la Inalta Curte de Casatie si Justitie", a spus ministrul Macovei.Abia dupa o solutie disciplinara in care sa se decida ca procurorul sau judecatorul reclamat a actionat cu rea-credinta sau grava neglijenta se poate pune problema raspunderii civile.Vizavi de acest subiect, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, Marian Alexandru, a declarat ca statutul magistratilor interzice exercitarea grevei ca forma de protest si de aceea procurorii nu vor inceta lucrul. In schimb, acesta a mentionat ca vor recurge la memorii pe care le vor adresa institutiilor statului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii