"Martori mincinoşi" şi "poliţişti pătaţi" Nelegalităţile dosarului "Prostituate de lux pentru politicieni"
"Martori mincinoşi" şi "poliţişti pătaţi":Nelegalităţile dosarului "Prostituate de lux pentru politicieni"
11 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
3139
Marime text
Avocatul lui Ion Tămârjan, şeful agenţiei de modeling Star Models, a invocat o excepţie de nelegală sesizare a instanţei, solicitând restituirea cauzei anchetatorilor
Dosarul "Prostituate de lux pentru politicieni", unde Cornel Relu Costan, patronul agenţiei de modeling Diva Models, este judecat pentru trafic de persoane, alături de Ion Tămârjan, şeful agenţiei de modeling Star Models, Ştefan Radu Nicola, fiul fostului adjunct al comandantului Poliţiei Municipiului Constanţa, Adrian Nicola, şi Gabriel Alexandru Voicu, ar putea fi retrimis procurorilor. Avocatul lui Costan spune că procurorul de caz a trecut cu vederea mai multe nelegalităţi ce ar fi fost comise de poliţiştii cu care a lucrat în această anchetă, pornind de la abuz în serviciu şi până la audierea unor martori mincinoşi în cauză.
Avocatul Ionuţ Cazan, reprezentantul legal al celebrului Costan în instanţă în procesul în care este acuzat de trafic de carne vie, a cerut trimiterea dosarului înapoi la procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ialomiţa. Mai exact, apărătorul a invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei, argumentată de faptul că, pe parcursul urmăririi penale, clientului său i-a fost încălcat dreptul la apărare. Mai mult decât atât, avocatul spune că procurorul de caz a trecut cu vederea mai multe nelegalităţi ce ar fi fost comise de poliţiştii cu care a lucrat în această anchetă, pornind de la abuz în serviciu şi până la audierea unor martori mincinoşi în cauză. De precizat că la concluziile avocatului lui Cornel Relu Costan au achiesat şi alţi avocaţi ai suspecţilor din acest proces, apărătorul lui Ion Tămârjan, şeful agenţiei de modeling Star Models, invocând, la rândul său, separat, o excepţie de nelegală sesizare a instanţei şi solicitând restituirea cauzei la procuror. Pronunţarea privind excepţiile invocate şi cererile de restituire a dosarului la DIICOT va fi peste două săptămâni, pe 22 februarie, după ce procurorul de şedinţă se va documenta asupra solicitărilor şi va fi în măsură să le combată, urmând ca judecătorii să pronunţe soluţia de admitere sau de respingere a excepţiilor în şedinţă publică.
Varianta lui Costan
După cum precizam şi în ediţiile trecute, de serviciile sexuale ale tinerelor din dosarul "Prostituate de lux pentru politicieni" ar fi beneficiat politicianul Robert Negoiţă, controversatul om de afaceri din Mangalia Nuredin Beinur, Emanuel Corneliu Dobrănăuţeanu, unul dintre asociaţii SC Murfatlar România SA, Cătălin Trandafir, şeful SC United Shipping Agency SRL, "Gabi, viceprimarul oraşului Constanţa". Referitor la acuzaţiile care i se aduc, respectiv trafic de persoane, Costan ne-a declarat că dosarul cauzei este "fabricat 100%" şi că a picat el "pentru că trebuia să pice cineva". "Presa din Germania şi Austria a scris cine-s părţile vătămate. Constanţa este un oraş mic, se ştie cine sunt părţile vătămate. (...) În dosar s-a plecat de la altceva şi s-a ajuns la Negoiţă (nr. Rober Negoiţă, deputat PSD). Nu aţi văzut de câte ori scrie «neinteligibil» în transcrierea interceptărilor. (...) Au făcut cu mine (nr. procurorii DIICOT Ialomiţa) cum au făcut cu Bahaian, cu Şlepac", a precizat Costan cu o ocazie anterioară.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii