Memoria partizanilor, cinstita la Mereni

Copiii sprijina construirea unui monument al victimelor comunistilor

Florentin Jitaru si Damian Avramescu din Mereni au solicitat concetatenilor bani pentru edificarea unui monument anticomunist * Acesta va fi ridicat in Piata Presei Libere din Bucuresti si este dedicat Elenei Rizea, din comuna Nucsoara de Arges, una dintre persoanele care i-au sprijinit pe "Haiducii Musceleni", luptatori in munti impotriva comunistilor * Acestia s-au retras in Fagaras in 1949, unde timp de mai multi ani au fost haituiti de comunisti * Grupul a fost sprijinit de mai multe persoane din Nucsoara, printre care si Marinica Chirca (foto), care s-a ascuns apoi de Securitate 15 ani * Damian Avramescu e nascut in Nucsoara si ruda cu unii dintre membrii grupului de "haiduci" * El e foarte incantat de faptul ca elevii scolii din Mereni au inteles "lectia" predata de Elena Rizea si ca au renuntat la banii de pachetel pentru a contribui la ridicarea acestui monument

Mai multi elevi din comuna Mereni au renuntat la pachetelul zilnic si au donat bani pentru monumentul inchinat Elenei Rizea, unul dintre simbolurile luptei anticomuniste. Initiativa i-a apartinut lui Florentin Jitaru, care a citit intr-o publicatie saptamanala despre un fond pentru construirea monumentului ce va fi amplasat pe soclul fostei statui a lui Lenin, in Piata Presei Libere din Bucuresti. Jitaru l-a anuntat pe prietenul sau din Mereni, consilierul local Damian Avramescu, si i-a propus sa faca o colecta pentru sprijinirea proiectului. Avramescu a fost incantat de propunere, mai ales ca el s-a nascut in acelasi sat, Nucsoara de Arges, ca si Elena Rizea, pe care a si cunoscut-o si este chiar ruda de sange cu unii dintre luptatorii anticomunisti din grupul numit "Haiducii Musceleni".Putini oameni stiu amanunte despre luptatorii anticomunisti din munti, intre care "Haiducii Muscelului" ocupa un loc de frunte. Iar istoria care se preda la scoala "uita" sa prezinte un fenomen care, chiar daca nu a avut o anvergura deosebita, marcheaza primele nuclee dizidente dupa instaurarea comunismului. La Nucsoara, totul a inceput in 1948. Intrarea in guvern a Anei Pauker si primele incercari de insinuare a comunismului i-au determinat pe cativa locuitori ai comunei sa plece in munti. Picatura care a umplut paharul a fost incercarea autoritatilor de introducere a cotelor obligatorii - cotizatii in natura catre stat ale producatorilor agricoli. Majoritatea intelectualilor din zona - mai ales de orientare liberala si taranista - au intuit ca se va ajunge la colectivizare si nationalizare, la fel ca in Uniunea Sovietica. Toma Arnautoiu, fost ofiter in Garda Regala, a decis sa formeze un grup cu care sa se retraga in munti si sa lupte impotriva comunismului. In 1949, primul grup al celor care se intitulau "Haiducii Musceleni" a plecat in Muntii Fagaras. Scopul rezistentei lor era sa atraga atentia opiniei publice asupra intorsaturii pe care o vor lua lucrurile in Romania, mizand pe o revolta generala, dar si pe utopica venire a americanilor. Toma si Petre Arnautoiu, Constantin, Titu si Marioara Jubleanu, Ion Chirca, studentul Ion Marinescu si-au sapat mai multe bordeie pentru adapost si hrana in Muntii Fagaras, intre Leaota si varful Negoiu. Ei foloseau succesiv aceste bordeie si erau tot timpul in miscare, pentru a nu fi prinsi de trupele trimise dupa ei. Culmile si padurile Fagarasului erau "pieptanate" foarte des de Securitate si Armata, care ii cautau pe rebeli. Comuna Nucsoara era mereu plina de militari si militieni, dar si de securisti care incercau sa se infiltreze printre satenii ce ii sprijineau pe fugarii din munti. Printre acestia s-a numarat si Elena Rizea, care a ignorat riscurile si i-a ajutat constant pe "haiduci" cu mancare si informatii. Rebelii au rezistat in munti cu greu cativa ani, mai precis pana in 1952. Ei atacau stane sau puncte forestiere pentru a-si face rost de mancare, dar nu au facut rau nici unei persoane nevinovate. In schimb, dadeau atacuri asupra persoanelor si institutiilor pe care le stiau aservite regimului comunist. Astfel, "haiducii" l-au impuscat pe secretarul organizatiei PCR, un anume Darie, si l-au ranit grav pe contabilul Cooperativei Nucsoara. In tot acest timp, soldatii erau mereu pe urmele lor.

Sacrificiul suprem

Intr-o ambuscada produsa in 1951 in munti, pe Valea Valsana, comunistii au reusit sa o raneasca grav pe Marioara Jubleanu, care a incercat sa atraga atentia urmaritorilor asupra ei, pentru a scapa copiii. Sotul ei, care a fost arestat atunci, povesteste ca securistii au lovit-o cu picioarele pe femeia ranita pana cand i-au desprins plamanii, iar apoi l-au pus pe el sa ii sape groapa, cu mainile si cu o bucata mica de lespede. Marioara Jubleanu a fost singura din grup care a murit cu arma in mana. In 1952, epuizati de lupte si goniti de iarna grea, "haiducii" s-au retras intr-o pestera din zona "Rapile", la aproximativ 20 de kilometri de satul lor Nucsoara. Cei sase ani pe care i-au petrecut in aceasta pestera au fost marcati de discretie totala. Ei tineau legatura cu foarte putini oameni, din teama de a nu fi tradati. In aceasta perioada, ei au fost ajutati mai ales de Marinica Chirca, care s-a ascuns apoi de Securitate 15 ani, dintre care ultimii cinci i-a petrecut in podul unei case. In tot acest timp, eroina Elena Rizea fusese deja trimisa la puscarie pentru ca i-a sprijinit pe luptatorii din munti. Pe 20 mai 1958, ultimii patru membri ai grupului au fost prinsi, in urma unei tradari. Tica Jubleanu s-a impuscat pentru a nu cadea in mainile securistilor, iar ceilalti trei au fost prinsi. Au urmat procesul si sentinta: condamnare la moarte prin impuscare. 18 persoane - membri si sustinatori ai grupului - au fost executate la Jilava. Multi altii au primit condamnari cu inchisoarea. Exista cazul unui barbat care a facut sase ani de puscarie pentru ca le-a dat "rebelilor" sase tigari - cate un an pentru fiecare tigara. Pentru cei ramasi in sat au urmat zile grele. Familia Avramescu a avut mereu de suferit de pe urma rudeniei cu Jubleanu. Santaj, amenintari, umilinte. Elena Rizea a fost si ea condamnata la moarte, iar apoi pedeapsa a fost schimbata in inchisoare silnica pe viata. Ea a fost eliberata in 1958, la amnistia generala. Elena Rizea a murit in octombrie 2003. "Vorbeam cu ea in fiecare zi. In ciuda anilor de temnita si a terorii la care fusese supusa, isi pastrase o vitalitate extraordinara", povesteste Damian Avramescu. In schimb, o parte dintre locuitorii Nucsoarei o priveau cu ura si rautate. Ei nu puteau uita ca din cauza grupului de rebeli a avut de suferit intreaga comunitate. Nu puteau intelege semnificatia acestui sacrificiu. In 1992, atunci cand Rizea si alti cativa fosti sustinatori ai "haiducilor" au vrut sa aseze in sat o cruce dedicata martirilor din munti, o parte a satenilor, in frunte cu primarul si preotul, a refuzat. Avramescu e de parere ca acest conflict nu se va stinge niciodata. E vorba nu numai de amintiri, ci si de pamantul si casele membrilor grupului, confiscate de comunisti si oferite unor oameni de-ai lor.

Lupta pentru libertate la Mereni

Legat sentimental de toate aceste evenimente care au ilustrat lupta pentru libertate a unor romani care nu au vrut sa accepte jugul comunist, Damian Avramescu a organizat colecta la Mereni. Desi comuna e saraca, satenii au inteles sa contribuie fiecare cu cat a putut la construirea monumentului de la Bucuresti, simbol al luptei impotriva asupririi comuniste. Cel mai emotionant a fost ca la acest demers au participat chiar si elevii de la Scoala cu clasele I-VIII din Mereni. Profesorii le-au explicat copiilor ca Elena Rizea a luptat pentru ca ei sa poata avea o viata mai buna, sa mearga la cursuri, si nu la cules porumb, sa poata sa spuna deschis ce gandesc. Dupa vreo trei zile, sefii de clasa au inceput sa vina acasa la Avramescu, cu pungute in care stransesera bani de la colegii lor. "Erau monede de 500, de 1000 si foarte putine de 10.000. S-au strans mai putin de 400.000 lei. O suma destul de mica, dar eu cred ca ar trebui sa vedem valoarea sentimentala a gestului", spune Damian Avramescu. Chiar la intrarea in scoala, directorul a lipit pe un geam cateva fotografii si informatii despre viata Elenei Rizea si despre construirea monumentului, astfel ca fiecare elev poate sa afle mai multe lucruri. Am stat de vorba cu elevii. Nu sunt savanti in istoria comunismului, dar stiu esentialul despre Elena Rizea si, mai ales, despre principiile pentru care a luptat. De aceea si-au sacrificat banii pentru un suc sau un corn pentru a participa la edificarea unui simbol al luptei pentru libertate.