Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:18 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Metro II, amplasat pe un teren al sindicatului din invatamant

ro

21 Sep, 2005 00:00 1028 Marime text

Profesorii revendica opt hectare de teren pe care se afla amplasata intrarea in magazinul Metro II * Ioana Purcarea, presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta spune ca pe aceeasi locatie, in continuare, functioneaza Centrul Zonal de Combaterea Crimei Organizate si Antidrog * Alte doua hectare au fost atribuite, cu mai mult timp in urma, unor revolutionari * In ciuda demersurilor, solicitarea sindicalistilor de punere in posesie a fost respinsa de nenumarate ori de comisia locala si ulterior de Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului * Cadrele didactice poseda si un document care spune ca acesta este terenul lor, stabilindu-i chiar si amplasamentul, la intrarea in Constanta * Si Sectia Civila a Tribunalului Constanta este de acord cu plangerea sindicalistilor din invatamantul preuniversitar * Reprezentantii autoritatilor locale nu au raspuns insa nimic pana acum * Purcarea mai spune ca daca tot nu le da pamantului inapoi, Metro sa le plateasca banii pe chirie pentru folosirea terenului * Cadrele didactice mai revendica si o vila la Predeal, dar si alte locatii de patrimoniu

Profesorii constanteni revendica opt hectare de teren aflate la intrarea in oras dinspre Mangalia, si pe care se afla amplasata intrarea in magazinul Metro II. Tot ei mai solicita si vila "Corabia" din Predeal. Referitor la acest lucru, presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, a declarat ca dascalii constanteni sunt nemultumiti de modul in care autoritatile locale analizeaza solicitarile de revendicare efectuate in baza Legii numarul 10/2001.Trebuie mentionat ca doar o parte din suprafata complexului sus-mentionat se afla pe terenul pentru care sindicatul se lupta de atata timp. Purcarea mai spune ca terenul la care face referire, are opt hectare, dintre care o buna parte a fost dat unei unitati militare, in care acum functioneaza Centrul Zonal de Combaterea Crimei Organizate si Antidrog. Alte doua hectare au fost atribuite, cu mai mult timp in urma, unor revolutionari. Lidera sindicalistilor din invatamant mai spune ca solicitarea lor a fost respinsa de nenumarate ori de comisia locala si ulterior de Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului. Reprezentantii Consiliului Local Municipal le-au recomandat celor de la FSLIP sa se adreseze executorului judecatoresc pentru redactarea unei notificari, ceea ce acestia au si facut.Actele vorbesc degeabaPrin documentul in cauza, profesorii solicita Primariei municipiului Constanta restituirea in natura a terenului, amplasat in Constanta, Cartierul Kilometrul 4-5, la iesirea spre localitatea Agigea, situat la est de soseaua Mangaliei. In acelasi document se mai arata ca "Terenul se invecineaza la nord cu cartierul de blocuri. Estimam valoarea terenului la suma de cinci miliarde de lei. Prin decretul de lege pentru infaptuirea reformei agrare din 1945, Sindicatul Invatatorilor din judetul Constanta a fost improprietarit cu o suprafata de opt hectare de teren, conform titlului de proprietate nr. 234595, pe care il detinem in original. Este vorba de lotul nr. 1 de 8 ha din mosia expropriata de la Mavrodin, pe acest teren fiind pana nu demult amplasata o unitate militara si o linie electrica de inalta tensiune. Precizam ca in conformitate cu prevederile art. 4 din Statut, Sindicatul Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta este succesorul de drept al Sindicatului Invatatorilor, sindicat component al Uniunii Sindicatelor Invatatoresti din Romania, inglobat in anul 1966, dupa schimbarea denumirii, in Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania. In anul 1990, fostul Sindicat Invatamant Constanta si-a incetat existenta, prin transmiterea intregului patrimoniu catre SLSIP Constanta". Si Sectia Civila a Tribunalului Constanta este de acord cu plangerea sindicalistilor prin care si spune ca "Pentru aceste considerente, tribunalul va admite actiunea fata de paratul primarul municipiului Constanta, pe care il obliga sa raspunda prin dispozitie sau decizie motivata asupra notificarii depuse de reclamanta".Tribunalul este de acord, Primaria nuReprezentantii autoritatilor locale nu au raspuns insa nimic pana acum. Ioana Purcarea mai spune ca este posibil ca intrarea in Metro II si parcarea sa fie pe pamantul lor, insa "ramane sa elucidam aceasta problema pe baza schemei noastre si pe baza schemei cadastrale a Primariei. Noi, oricum suntem in litigiu cu primarul Radu Stefan Mazare, de aceea o sa incercam sa-i cerem o intrevedere si sa comparam schemele". Se pare ca profesorii au avut deja o prima parere in privinta terenului respectiv. "O prima incercare de-a noastra a fost de a aduce un expert, care a spus, neoficial, ca intr-adevar, constructia magazinului Metro II se afla pe acel teren. Asadar, in cazul in care este pe terenul nostru, responsabilii sa plateasca macar o chirie, din care sindicatul ar trai foarte bine". Deci, tocmai din cauza amanarilor repetate si neluarii unei decizii pe baza careia sa le rezolve problemele, in momentul de fata sindicatul constantean se afla in litigiu cu Primaria, procesul durand deja de trei ani de zile. In ceea ce priveste cealalta locatie, vila "Corabia", aceasta este in prezent administrata de Ministerul Muncii pentru cazarea ministeriabililor. Asadar, se pare ca nici Primaria Predeal n-a luat in serios cererea FSLIP Constanta, succesoarea Asociatiei Invatatorilor Constanta, care a construit vila cu 17 camere din banii proprii, in anul 1938. Autoritatile locale prahovene au motivat ca toate actele din arhiva au ars sau au fost distruse de inundatii. Ca urmare, acuzand interese personale, politice si de grup in spatele acestor refuzuri, FSLIP Constanta a hotarat sa se adreseze forurilor superioare, ajungand chiar la Curtea Suprema de Justitie. Totodata, a declarat Purcarea, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar solicita o lege speciala la Legea proprietatii prin intermediul careia sa se efectueze repunerea de urgenta in posesie a patrimoniului sindical. Astfel, a mai precizat aceasta, de curand a fost constituita o comisie care, pana pe data de 12 septembrie, va elabora un tabel concret al locatiilor de patrimoniu din intreaga tara. "Acest document va cuprinde numele judetelor, patrimoniul (casa de vacanta, de tratament, teren), locul in care se afla persoana sau institutia care il are in administrare precum si statutul juridic si actele doveditoare", a adaugat liderul sindicatului constantean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii