Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:42 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mezei, în apărarea angajatului acuzat de contrabandă "O să ajungem să ne fie frică dacă avem săpun Lux în casă"

ro

15 Feb, 2011 00:00 3549 Marime text
port_alexandru_mezei.jpgŞeful Căpităniei Zonale Constanţa spune că, până în faţa altor probe, crede în nevinovăţia subalternului său care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi abuz în serviciu contra intereselor publice

Gabriel Giurescu, în vârstă de 50 de ani, angajatul Căpităniei Zonale Constanţa, cercetat de procurori pe motiv că ar face parte dintr-o "grupare infracţională specializată în contrabandă cu ţigări, care acţiona pe raza Portului Constanţa", a pornit de unul singur într-o campanie prin intermediul căreia doreşte să reabiliteze atât imaginea căpităniei, precum şi imaginea sa. Aşa se face că ori de câte ori are ocazia, Gabriel Giurescu se declară nevinovat, ţinând să precizeze că mascaţii i-au descoperit în casă bunuri pe care le-ar putea avea orice fumător şi băutor de cafea. Alexandru Mezei, şeful Căpităniei Zonale Constanţa, este de părere că, dacă lucrurile vor continua în această manieră, "vom ajunge ca pe vremea lui nea Nicu (nr. Nicolae Ceauşescu), să ne fie frică dacă avem săpun Lux în casă".port_mezei__-_capitania.jpg

Directorul Căpităniei Zonale Constanţa mai spune că anchetatorii au găsit în casa angajatului său, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi abuz în serviciu contra intereselor publice, patru cartoane de ţigări, plus alte câteva pachete separat desfăcute, două sticle de votcă din Ucraina, două sticle de coniac, trei de vin şi trei pachete de ţigări. "Acestea sunt bunurile trecute în procesul-verbal. Să fim serioşi, dacă şi asta este contrabandă, să ne ajute Dumnezeu. Oricine bea cafea şi fumează are în casă ţigări şi ceva cafea. Este bătaie de joc, asta e contrabandă? Vom ajunge ca pe vremea lui nea Nicu (nr. Nicolae Ceauşescu) să ne fie frică dacă avem în casă un săpun Lux. (..) Până în faţa altor probe, îi susţin nevinovăţia", a mai spus Alexandru Mezei, în apărarea angajatului său. De menţionat că Gabriel Giurescu a cerut permisiunea şefilor să încerce spălarea imaginii căpităniei, dar şi pe cea proprie apărând în câteva publicaţii locale. Reamintim că prin intermediul unui comunicat de presă, Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa a anunţat identificarea şi destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrabandă cu ţigări, care acţiona pe raza Portului Constanţa. Anchetatorii mai afirmă că au fost efectuate şapte descinderi la domiciliile suspecţilor (doi paznici şi angajatul căpităniei) în urma cărora au fost identificate 23.160 de ţigarete nemarcate, 120 de pachete de cafea, 27 articole îmbrăcăminte contrafăcute, zece perechi de încălţăminte contrafăcute, 48 de parfumuri contrafăcute şi 15 sticle băuturi alcoolice nemarcate. Atât angajaţii firmei de pază, cât şi cel al Căpităniei Zonale Constanţa au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă au fost eliberaţi. Până la finalizarea anchetei, Gabriel Giurescu nu va mai avea voie să pună piciorul pe nicio navă, acesta fiind însărcinat cu mai multă muncă de birou. În paralel, procurorii continuă cercetările în dosarul cauzei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eugen 15 Feb, 2011 19:07 Domnule cdt Mezei, sunt si eu comandant de nava si inca activ. Cred ca stiti prea bine cum lucreaza subordonatii dumneavoastra si alte "organe" din porturile romanesti. M-a ferit Cel de Sus sa mai ajung intr-un port romanesc, ucrainean sau rusesc de mult timp. Ceea ce se face la controalele de sosire in porturile romanesti se aseamana sau uneori depaseste ceea ce se intampla in porturile din Golful Guineea, renumite pentru jecmaneala autoritatilor. Informatiile sunt primite de la membri de echipaj (romani si straini), care au trecut prin portul Constanta de curand, dar si de la colegi comandanti de alte natii, care m-au pus intr-o situatie penibila atunci cand au povestit de fata cu terti (agenti, superintendenti, reprezentanti ai armatorului) prin ce au trecut in Romania, cand au fost nevoiti sa "decarteze" si pentru simplul fapt ca au ajuns intr-un port romanesc. Ceea ce fac unii dintre subordonatii dumneavoastra si colegii lor de echipa de control poate fi incadrat si la contrabanda, atunci cand bunurile primite drept "cadou" sunt vandute, dar incadrarea corecta este alta. Nu sunt expert in drept, dar cred ca se numeste santaj fata de comandantii si echipajele navelor, abuz in functie, obtinerea de venituri necuvenite si altele asemanatoare. Sunt sigur ca sunteti la curent cu toate aceste aspecte ale activitatii "organelor de control" din portul Constanta. Daca doriti sa fiti credibil in continuare, rugantea mea este sa faceti curat in "ograda" dumneavoastra iar Capitania, prin ofiterii ei, sa-si indeplineasca doar obligatiunile prevazute de lege.
  • dillinger 15 Feb, 2011 15:18 taci, tot portul stie cata spaga ia capitania de la nave, chiar nu te mai controlezi
  • Jaful de la nave 15 Feb, 2011 09:06 Am venit cu nava acum ceva zile si controlul de la sosire format din PCTF, Vama si Capitanie pur si simplu l-a jefuit pe Comandant de tigari si fara vreun motiv anume. Nava venea dintr-o tara Araba dar nici nu se compara acolo cu ceea ce se intampla aici si desi se astepta pt ca s-a dus vestea Comandantul (European) a ramas uimit de amploarea hotiei pe fata. Apoi in urmatoarele zile au curs controalele inchipuite, de toate felurile toti cerand de la bani la tigari, alimente s-au motorina. Aceasta practica este f veche dar nimeni n-am vazut sa ia vreo masura pana acum ba dimpotriva si Domnul Mezei stie foarte bine. Este normal si in orice port se dau mici atentii dar in stadiul in care s-a ajuns la noi numai este nici macar cersetorie ci Jaf pe fata!
  • AMIRALU` DE CARTON 14 Feb, 2011 23:16 Vezi ca de ce iti este frica nu scapi ... TIC-TAC, TIC-TAC, TIC-TAC .... noi speram sa se afle adevarul si sa fie pedepsiti TOTI vinovatii, tu???