Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:24 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militarii americani si romani participa la cel mai amplu exercitiu din Romania

ro

19 Jul, 2005 00:00 1297 Marime text

Yankeii au fost extrem de incantati de lanurile de floarea soarelui ale taranilor dobrogeni

Efectivele din poligonul de la Babadag sunt complete si gata pentru exercitiul ROMEX 05. Ultimii militari americani si romani au ajuns duminica seara la tabara ridicata temporar in poligonul de la Babadag. Cei 550 de militari din Brigada 71 Infanterie a Garzii Nationale din Texas au sosit pe aeroportul de la Mihail Kogalniceanu dupa o calatorie de 17 ore cu avionul. Pe parcursul calatoriei cu autobuzul, americanii au privit cu surprindere si reala placere culturile de floarea soarelui, dar si lanurile de porumb si grau. Soldatii americani sunt pregatiti pentru inceperea exercitiului militar bilateral. "Vreau sa ma acomodez cat mai repede pentru a-mi incepe activitatea", a declarat specialista Chanelle Jackson din Batalionul 372 Suport Logistic. Pe de alta parte, partenerii lor de antrenament si exercitiu, militarii romani din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" au ajuns la Babadag cu trenul, dupa 12 ore de la plecarea din Craiova. Locotenent colonel Gheorghe Moghina, comandantul detasamentului format din peste o suta de militari romani, a declarat ca nu au fost probleme pe timpul calatoriei cu trenul si ca oamenii lui sunt pregatiti pentru inceperea exercitiului. Ieri, in jurul orei 18.00, militarii celor doua forte armate au format subunitati mixte si au inceput antrenamentele pentru ROMEX 05. Primul exercitiu a fost demarat ieri la ora 16.00, cand un elicopter american Black Hawk a aterizat la Spitalul Judetean Constanta in cadrul unei simulari de salvare aeriana. Zborul de la Babadag la Constanta a durat 15-20 de minute, timp suficient pentru a-i "salva viata" caporalului roman Stefan Tureac, ce a fost "impuscat" din greseala in cadrul unui exercitiu de antrenament. Starea pacientului a fost stabila pe tot parcursul zborului si imediat ce elicopterul a aterizat, a fost preluat de cadrele medicale ale spitalului si dus la Urgenta. Pilotul elicopterului militar, Robert E. Macy, ne-a declarat ca nu a avut nici un incident in timpul zborului si ca este foarte multumit de heliportul de la Spitalul Judetean. Echipajul elicopterului este alcatuit din noua membri dintre care doi piloti, un mecanic, doi doctori si patru asistenti medicali, ne-a mai declarat Robert Macy. Ceremonia de deschidere va avea loc astazi, cu incepere de la ora 09.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii