Ministerul Educaţiei organizează Concursul Naţional de Reviste Şcolare
Ministerul Educaţiei organizează Concursul Naţional de Reviste ŞcolareÎn această perioadă debutează Concursul Naţional de Reviste Şcolare 2011.
Obiectivele principale ale Concursului Naţional al Revistelor Şcolare sunt: cunoaşterea şi popularizarea la nivel naţional a revistelor concepute şi conduse de elevi, evaluarea şi verificarea experienţei în domeniul publicisticii şcolare, polarizarea unui număr cât mai mare şi cât mai variat de talente în jurul revistei şcolii, cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă şi expresivă în limba română, educarea tinerilor în spiritul respectului pentru adevăr prin aplicarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist, sporirea nivelului de însuşire a tehnicilor clasice şi moderne de redactare, tehnoredactare, documentare, investigare, multiplicare şi difuzare a unei publicaţii şcolare. Concursul este organizat anual de Direcţia Generală a Învăţământului Preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împreună cu inspectoratele şcolare şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Între 22 şi 29 mai se va constitui juriul naţional al Concursului Revistelor Şcolare format din 7 persoane: trei ziarişti cunoscuţi, specializaţi în problemele învăţământului, două cadre didactice de la Facultatea de Jurnalistică şi Ştiinţe ale Comunicării şi doi reprezentanţi desemnaţi de Direcţia Generală a Învăţământului Preuniversitar din Ministerul Educaţiei. „Juriul va analiza şi selecţiona revistele în perioada 29 mai - 12 iunie, stabilind un număr de 80 de reviste laureate (40 ale şcolilor generale, 40 ale liceelor din toată ţara). O parte dintre acestea, în funcţie de bugetul alocat şi de punctajul obţinut, vor avea reprezentanţi la faza finală a concursului, înscrisă în Calendarul Proiectelor Educative al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Premiile oferite la faza naţională constau în diplome, cărţi, premii oferite de sponsori, câte două locuri gratuite în tabăra naţională de profil pentru doi membri din redacţia fiecărei reviste laureate", a precizat Liliana Preoteasa de la Ministerul Educaţiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp