Minor audiat în dosarul flagrantului ratat de la Secţia 2
Minor audiat în dosarul flagrantului ratat de la Secţia 2
02 Jun, 2011 00:26
ZIUA de Constanta
2058
Marime text
Procurorii
Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa continuă cercetările în
dosarul
în care agenţii Mugurel Alexa şi Cristian Olaru, din cadrul Secţiei 2,
sunt anchetaţi pe motiv că ar fi pretins mită unui cetăţean
din cartierul constănţean Palazu Mare pentru a-i înapoia talonul auto.
Surse apropiate anchetatorilor spun că zilele trecute a fost audiat
Cristian Olaru, urmând ca în perioada imediat următoare şi fie interogat
şi fiul poliţistului. Aceleaşi surse apropiate cazului spun că băiatul
agentului Olaru s-ar fi prezentat să ridice presupusa şpagă, deşi, până
în prezent, s-a spus
că poliţiştii Alexa şi Olaru au fost cei care ar fi încercat să se
îmbogăţească prin activităţi ilegale. Reamintim că pentru prinderea în
flagrant a oamenilor legii, Serviciul de Informaţii şi Protecţie
Internă, condus la acea vreme de subcomisarul
Dan Florin Secăreanu, şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, au pus la
cale un flagrant, acţiune care a fost ratată. Cu toate acestea, la
dosarul
cauzei există o serie de înregistrări audio.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii