Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Băsescu analizează dacă o dă în judecată pe angajata lui Nicuşor

ro

30 Sep, 2010 00:00 1129 Marime text
basescu_-_mircea_basescu___.jpg „Vă aduc la cunoştinţă faptul că m-am săturat ca, numai pentru că fratele meu a fost ales preşedintele ţării noastre, să fiu acuzat încontinuu de către tot felul de neaveniţi care nu pot să dovedească nimic“

Proaspăt întors din concediu, Mircea Băsescu s-a prezentat, în urmă cu două zile, la Poliţie. Aici, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, a dat declaraţie în dosarul deschis de oamenii legii după ce Nicoleta Moraru, angajată a Consiliului Judeţean Constanţa, a reclamat că a lovit-o la finele unei şicanări în trafic. 

Presupusul eveniment a avut loc în centrul municipiului Constanţa, în dimineaţa zilei de trei septembrie. La scurt timp după ce a mers la Poliţie, Nicoleta Moraru, angajata Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, ne-a spus: „Eu am reclamat un domn, despre care am aflat ulterior că este fratele preşedintelui Traian Băsescu. Incidentul s-a petrecut în Constanţa, dar mai multe detalii nu pot să vă dau pentru că sunt în timpul orelor de program. Incidentul nu are legătură cu locul meu de muncă şi chiar trebuie să-mi fac treaba“. Mai mult decât atât, femeia spune că „există şi un apel înregistrat la 112“ cu privire la cele reclamate în dimineaţa respectivei zile. După 25 de zile de la plângerea Nicoletei Moraru, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, s-a prezentat la Poliţie unde a dat cu subsemnatul.basescu_-_nicoleta_moraru_22.jpg „Am scris exact ce s-a întâmplat. Ce am spus şi în comunicatul de presă pe care l-am dat la momentul respectiv. Nu cred că am să-i cer (nr. Nicoletei Moraru) daune morale. Mă mai gândesc, dar nu cred“, a susţinut Mircea Băsescu. Amintim că, la scurt timp după ce angajata CJC a spus că a fost lovită de Mircea Băsescu, acesta a declarat: „Vă aduc la cunoştinţă faptul că m-am săturat ca, numai pentru că fratele meu a fost ales preşedintele ţării noastre, să fiu acuzat încontinuu de către tot felul de neaveniţi care nu pot să dovedească nimic, de tot ceea ce le trece prin cap, în principal pentru a încerca să îi facă rău preşedintelui“. Fratele celui mai important om din stat continuă afirmând că în dimineaţa zilei de trei septembrie se deplasa cu maşina dinspre intersecţia bulevardului 1 Mai cu strada Burada, către Ferdinand, intenţionând să vireze la dreapta.

Semne obscene cu degetul mare ridicat în sus

„Fiind pe banda a doua, am semnalizat, dar maşina aflată pe banda întâi, în spatele maşinii mele, un Volkswagen roşu, a claxonat şi a accelerat nepermiţându-mi să intru în spaţiul suficient de mare din faţa sa. Am frânat şi am intrat în spatele ei. După virajul la dreapta pe bulevardul Ferdinand, am trecut pe banda a doua încercând să depăşesc Volkswagen-ul, dar şoferul care îl conducea nu vroia să treacă pe prima banda. Am trecut eu şi am depăşit prin stânga. În acest timp vorbeam la telefon, prin sistemul hands free, cu prietenul care mă aştepta în refugiul din faţa magazinului Dioda. Am observat abia atunci ca Volkswagen-ul roşu era condus de o doamnă, iar în dreapta se afla o alta doamnă care îmi făcea semne obscene cu degetul mare ridicat în sus. Am depăşit Volkswagen-ul şi am trecut pe banda a doua frânând, pentru a le convinge să treacă pe banda întâi. Nu am oprit complet maşina şi nu am coborât din ea. După aceea, am văzut că şoferul Volkswagen-ului nu dorea să treacă pe banda întâi, am mai mers circa o sută de metri şi am intrat în refugiul din faţa magazinului Dioda, de unde trebuia să îmbarc un prieten care mă aştepta acolo“, se mai arăta în documentul semnat de Mircea Băsescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii