Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:39 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mirul Sfantului Nicolae din Bari a ajuns la Navodari (galerie foto)

ro

13 May, 2009 03:30 4613 Marime text
navodari.jpgSute de năvodăreni au participat, ieri, la Liturghia arhierească ce a avut loc la Biserica „Sfântul Nicolae" din localitate, oficiată de un sobor de preoţi de la Patriarhia Română, împreună cu preoţii din Năvodari. 

Evenimentul a fost prilejuit de aducerea de la Bari (Italia), de către o delegaţie română formată din Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, primarul Năvodariului, Nicolae Matei, părintele Nicu Adrian Pătraşcu, diaconul Mihai Gheorghe şi consilierul local Liviu Stan, a mirului moaştelor Sfântului Nicolae. Potrivit viceprimarului urbei, Florin Chelaru, pentru comunitatea din Năvodari a fost un moment deosebit, o premieră, la care au ţinut să fie prezenţi foarte mulţi localnici. Mirul a ajuns în oraş în jurul orei 4.00, iar două ore mai târziu a început slujba religioasă de aşezare a Omoforului şi a Sfântului Mir, oficiată de un sobor de preoţi de la Patriarhia Română şi toţi preoţii din localitate. Din partea administraţiei publice locale au fost prezenţi opt din cei 19 consilieri locali şi o parte dintre angajaţii Primăriei Năvodari. În jurul orei 8.00, Biserica „Sfântul Nicolae" s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea de enoriaşi care veniseră să se roage, să participe la slujbă şi să primească o iconiţă sfinţită adusă tot de la Bari.

Slujba a fost urmată de o procesiune în cadrul căreia s-a înconjurat biserica. Apoi, Omoforul a fost pus într-o raclă specială, alături de care a stat o sticluţă cu Mir. Împreună au fost scoase în faţa bisericii pentru a permite credincioşilor să vină să se închine şi să se roage.

În jurul orei 12.00 evenimentul religios a luat sfârşit, iar enoriaşii au plecat spre case cu sufletul împăcat şi cu speranţa că Mirul Sfântului Nicolae îi va ajuta să  depăşească mai uşor necazurile vieţii şi-i va apăra de ce-i rău şi necurat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii