Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mită la instanţă? Mangalia, călcată iar de mascaţi pentru Raim (Galerie foto)

ro

09 Mar, 2012 00:00 2216 Marime text
perchezitii-perchezitiimangalia.jpgAcuzaţii de dare şi luare de mită, sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale, dosare scoase „pe blat" din instanţă şi documente oficiale găsite în casele suspecţilor. Acesta este bilanţul neoficial al descinderilor efectuate ieri de specialiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa sub coordonarea procurorilor Parchetului Tribunalului Constanţa la Mangalia.

Oficial, descinderile au însemnat ofiţeri ai Serviciului Investigaţii Criminale, echipe tactice de luptători, procurori, mascaţi şi suspecţi duşi la audiere. Acţiunea, au declarat reprezentanţii IPJ Constanţa, a vizat identificarea de fotocopii sau ale unor documente şi înscrisuri provenite dintr-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia, existând suspiciuni că acestea au fost efectuate fără respectarea prevederilor legale, cu sprijinul unei angajate a instituţiei menţionate, de către o persoană ce nu avea nicio calitate în cauza respectivă. Concret, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa spun că au fost ridicate mai multe medii de stocare a informaţiilor, în speţă fiind vorba despre carduri de memorie, aparate foto, camere de filmat, telefoane mobil, documente şi înscrisuri oficiale. Surse neoficiale vorbesc despre zeci de pagini descoperite de anchetatori la domiciliul grefierei din cadrul Judecătoriei Mangalia vizată de anchetă. Scurt pe doi, povestea oficială stă în felul următor: Andreea M., cunoscută drept concubină a lui Iuzeir Raim, ar fi aranjat într-un fel sau altul cu unul dintre grefierii arhivari ai Secţiei penale a instanţei Judecătoriei Mangalia, să obţină dosarul în care Raim, alături de mai mulţi indivizi belicoşi din localitate sunt cercetaţi pentru fapte comise cu violenţă. Femeia ar fi intenţionat să facă mai multe copii de pe documentele existente la dosar. Totuşi, curios este faptul că grefiera cu pricina i-a dat pur şi simplu dosarul femeii, permiţându-i să plece cu el din incinta Judecătoriei, deşi acest lucru este strict interzis prin regulament. Cu o experienţă la locul de muncă de circa 17 ani, s-ar putea crede că bunurile primite de angajatul instanţei pentru a da dosarul ar fi însemnate. În urma audierii persoanelor vizate, însă, s-a stabilit că şpaga ar fi fost, în fapt, o pungă de cafea Jacobs şi o ciocolată Milka. Grefiera le-a declarat anchetatorilor că nu o cunoştea pe cea care a venit să-i solicite dosarul şi a recunoscut comiterea faptelor. În aceste condiţii, femeia a fost lăsată în libertate, fără interdicţii. De cealaltă parte, concubina lui Raim a negat comiterea faptelor, fiind reţinută ieri pentru o perioadă de 24 de ore. Surse judiciare spun că, în cursul zilei de astăzi, femeia va fi dusă la Tribunalul Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile. De asemenea, s-a menţionat că bunurile ridicate în urma percheziţiilor au fost găsite la domiciliului Andreei M. Conducerea instanţei din Mangalia a precizat că grefiera va fi cercetată disciplinar de o comisie întrunită la nivelul Curţii de Apel Constanţa. Totuşi, în cursul zilei de ieri, femeia şi-a dat demisia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii