Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:17 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitis se leapada de Bucur

ro

27 Jan, 2009 02:10 2059 Marime text

claudiu_bucur.jpgAl doilea inculpat a declarat că ofiţerul i-a spus că îl poate ajuta pe denunţător, dar îl costă 15.000 de euro

Procesul comisarului Claudiu Bucur, acuzat de luare de mită, a continuat, ieri, cu audierea celui de-al doilea inculpat, Dănuţ Mitiş. După ce ani de zile au fost prieteni la cataramă şi au făcut afaceri împreună, Mitiş s-a lepădat, în faţa magistraţilor, de Claudiu Bucur, declarând că este adevărat că el fusese cel care intermediase prima tranşă de bani, dar nu ştiuse pentru ce fuseseră daţi.

Nici la acest termen nu a  lipsit din sală Ioan Bucur, prezent fie pentru a-l încuraja pe tovarăşul său, Claudiu Bucur, fie pentru a se asigura că acesta nu dezvăluie niciunul din secretele „sistemului". Audierile au demarat cu două întrebări cheie puse de judecător, şi anume de când îi cunoştea Mitiş atât pe denunţătorul Ioan Alexandru, cât şi pe Claudiu Bucur. „Îl cunosc pe Sandu ( în speţă Ioan Alexandru, ceea ce denotă că cei doi erau destul de apropiaţi), de aproximativ şapte-opt ani. Ştiam că locuieşte în Galaţi şi are o firmă de transport. În ceea ce îl priveşte pe Claudiu Bucur, ştiam că lucrează la Poliţia Transporturi, dar nu ştiam nici funcţia, nici gradul", şi-a început Dănuţ Mitiş declaraţiile. Apoi a precizat că, la începutul lunii octombrie 2008, a fost sunat de Sandu, care l-a întrebat dacă ştie pe cineva la Poliţia Transporturi, pentru că are o problemă cu firma sa. Banii îi fuseseră blocaţi din cauza unui şofer. Deşi el şi Claudiu Bucur erau nedespărţiţi, Dănuţ Mitiş a declarat în faţa instanţei că i-a răspuns că nu cunoaşte pe nimeni, dar se va interesa. Şi-a verificat agenda şi a dat peste numele comisarului Bucur. L-a sunat şi i-a spus că unul din prietenii lui are o problemă. Nu a precizat însă care, pentru că nici el nu ştia. Claudiu Bucur i-a răspuns că deocamdată nu ştie nimic despre acel dosar, dar va face tot ce poate. Ulterior l-a sunat şi i-a spus că îl poate ajuta. În acel moment l-a contactat pe Ioan Alexandru şi au stabilit toţi trei o întâlnire. Aceasta a avut loc într-un bar din Constanţa. În acest moment, Dănuţ Mitiş a încercat să-şi minimalizeze participaţia, declarând că, deşi a fost prezent la întâlnire, nu fusese atent la discuţia dintre cei doi. „Este adevărat că am stat toţi trei la aceeaşi masă, dar eu eram de cealaltă parte. În vreme ce ei discutau, eu mă uitam al televizor. Nu am auzit nimic din cele discutate", a declarat Mitiş. În clipa în care judecătorul i-a pus sub nas declaraţiile date în faţa organului de urmărire penală, inculpatului i-a revenit brusc memoria. „Am înţeles, totuşi, că era vorba de un dosar penal, iar Sandu îi cerea lui Bucur să fie soluţionat  mai repede, pentru că era în criză financiară, iar banii erau blocaţi, bănuiesc că din cauza rolelor furate. Se face referie aici la Arcelor Mittal, care blocase plăţile către firma lui Ioan Alexandru, al cărui şofer sustrăsese cele două role de tablă. A urmat o serie de convorbiri telefonice, iar într-una din ele Claudiu Bucur i-a spus că „a venit vremea" când îl poate ajuta pe prietenul lui, dar îl costă 15.000 de euro.

Claudiu_Bucur_04.jpgBucur, nemulţumit că nu primise toată suma

La acest moment, intenţia lui Claudiu, de a lua şpagă, fiind evidentă, Dănuţ Mitiş a încercat să-şi salveze propria piele. „Nu ştiam pentru ce sunt aceşti bani. Am crezut că este preţul mărfii furate, pe care Ioan Alexandru urma să o achite furnizorului", a declarat inculpatul. Apărare de-a dreptul hilară, având în vedere că Mitiş, om de afaceri, încerca să covingă instanţa de faptul că nu i s-a părut nimic nefiresc în aceea că patronul unui şofer cercetat penal plăteşte marfa sustrasă prin intermediul poliţistului care anchetează dosarul, în afara orelor de program şi într-un bar. În continuare, inculpatul a declarat că îi transmisese lui Sandu cererea lui Bucur. La câteva zile, Ion Alexandru l-a sunat şi i-a spus că are numai 3.000 de euro. Mitiş i-a explicat că nu este în localitate, dar i-a spus denunţătorului că poate lăsa banii la barul său din Ovidiu. Când s-a întors, angajata sa, Marin Minodora, şi ea citată în calitate de martor, i-a dat plicul şi i-a spus că este de la Ion Alexandru, pe care de altfel îl cunoştea, pentru că mai fusese în barul lui Mitiş. „În secunda doi l-am sunat pe Bucur şi am stabilit o întâlnire pentru a doua zi, în acelaşi bar. I-am dat plicul şi l-a băgat în buzunar. În ziua următoare, comisarul m-a sunat şi mi-a spus să îi transmit prietenului meu că ei «au discutat un lucru», probabil făcând referire la diferenţa dintre suma de bani cerută şi cea primită", a menţionat Dănuţ Mitiş. În final, Sandu a zis că o să-i dea ofiţerului restul până la 15.000 de euro, dar deocamdată nu are. Claudiu Bucur însă se grăbea. La un moment dat, i-a pus în vedere lui Mitiş că „el trebuie să dea dosarul". În fine, a venit şi mult-aşteptatul telefon de la Ioan Alexandru, care îl anunţa că are banii. Desigur, nimeni nu ştia că, între timp, acesta sesizase procurorii anticorupţie. Denunţătorul urma să vină în Constanţa pe 1 decembrie 2008 şi îl invitase şi pe Mitiş la întâlnire. Aceasta a refuzat însă. „În ziua respectivă m-au sunat amândoi şi m-au anunţat că urmează să se întâlnească la jumătatea drumului, la Hârşova. Nu cunosc nimic cu privire la momentul flagrantului", a mai precizat Dănuţ Mitiş, care a ţinut să spună, în faţa instanţei, că este un pic bulversat în declaraţii, făcând referie la accidentul de acum aproximativ zece zile, când a omorât cu maşina un pieton în dreptul reprezentanţei Bavaria. La întrebările procurorului DNA, Mitiş a părut oarecum încurcat. A recunoscut că, după prima tranşă de bani, Claudiu Bucur s-a arătat nemulţumit, spunând că nu poate ţine dosarul la el la infinit. Ceea ce înseamnă că-şi vroia banii mai repede. În al doiela rând, Mitiş a recunoscut că, după un timp, ofiţerul i-a spus că este posibil ca Ioan Alexandru să fie şi el implicat în dosar. Dar şi în acest caz îl poate ajuta. Ceea ce ar confirma ipoteza potrivit căreia Bucur intenţiona să-l stoarcă de bani pe denunţător, ameninţându-l că, dacă nu va primi cei 15.000 de euro, îl va face complice alături de şoferul său. La finalul şedinţei, avocatul lui Claudiu Bucur a formulat cerere de eliberare provizorie sub control judiciar, care a fost însă respinsă de magistraţi, ce au dispus prelungirea arestării preventive. Claudiu Bucur a declarat recurs.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii