Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitu Vasea nu pleaca nici de sarbatori

ro

12 Dec, 2007 00:00 1208 Marime text

Dupa ce ca judecatorii din cadrul Tribunalului au blocat pentru aproape doua luni posibilitatea Juniorului de a ataca decizia prin care i-au negat plecarea in strainatate in luna de miere, Curtea de Apel i-a respins de asemenea recursul, ca nefondat.

Ieri, mezinul Vasea s-a prezentat constiincios, inca de la primele ore ale diminetii, la Palatul de Justitie. Mitu era insotit de fratele sau, Traian, si de prietena acestuia. Prin aparatorii sai, Mihaita a solicitat sa i se aprobe parasirea tarii in perioada 15 decembrie - 8 ianuarie, pentru a isi putea satisface concediul de nunta indelung amanat. Reprezentantii lui au aratat faptul ca, la momentul in care facuse initial cererea, Vasea Jr. avea pregatite biletele si facuse rezervarile. "Daca motivarea respingerii s-ar fi facut in maxim trei zile, cum era normal, atunci acesta ar mai fi putut folosi biletele si rezervarile, dar, dupa doua luni, le-a folosit ca maculatura", a sustinut aparatorul sau. Desi procurorul a admis ca cererea lui Vasea este reala, acesta a solicitat respingerea recursului, pe motiv ca "putea sa aiba si inculpatul putina consideratie si sa nu ceara sa plece in afara tarii, pentru ca este un proces cu multe termene".

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii