Moarte "prin chinuri şi suferinţe", plătită cu 23 de ani
Moarte "prin chinuri şi suferinţe", plătită cu 23 de ani
30 Nov, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2216
Marime text



Pe cale de consecinţă, Ismail Givan a fost condamnat la 23 de ani de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, după executarea pedepsei. Sentinţa nu este definitivă, ci poate fi atacată în apel, procesul urmând să se reia la Curtea de Apel Constanţa. Taximetristul în vârstă de 38 de ani a fost trimis în judecată în luna iulie, sub acuzaţia de omor deosebit de grav, comis prin cruzimi. În actul de acuzare, procurorii au arătat că, în noaptea de 3 spre 4 mai 2010, în jurul orei 1.00, Ismail Givan "a ucis-o prin cruzimi pe victima Tolea Cristina-Mihaela", "cel mai probabil din gelozie". Anchetatorii au stabilit că individul a acţionat cu o cruzime greu de imaginat, aplicându-i victimei, cu care avea o relaţie extraconjugală, nu mai puţin de 69 de lovituri de cuţit, pe toată suprafaţa corpului. Procurorii au mai stabilit că taximetristul "i-a provocat moartea prin chinuri şi suferinţe de mare intensitate, în cursul cercetărilor reieşind că, pe lângă numeroasele lovituri aplicate cu cuţitul, inculpatul a şi sugrumat-o cu mâinile pe victimă". "După uciderea victimei, inculpatul a revenit în municipiul Constanţa, unde a avut trei tentative de suicid, prin tăierea venelor de la mână, prin înecare în apa mării şi prin spânzurare, dar, pentru că nu a reuşit, s-a predat organelor de poliţie", au mai precizat autorităţile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii