Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moartea Deltei vine pe canalul Bastroe

ro

12 Jun, 2004 00:00 2197 Marime text

Ucrainenii sunt impasibili si continua nestingheriti lucrarile

In ciuda reactiilor internationale, ucrainenii continua dragajul in zona canalului Bastroe * Autoritatile ucrainene au dispus inceperea lucrarilor de constructie a canalului Bastroe in urma cu o luna de zile * Efectele asupra Deltei Dunarii, precum si efectele colaterale din punct de vedere economic pentru Romania vor fi dezastruoase * Specialisti romani si straini sustin categoric ca cele doua canale naturale ale Dunarii, Sulina si Sfantu Gheorghe, sunt in pericol de fi colmatate, sute de specii de pesti, animale si flora salbatica fiind periclitate * Drept argumente, oficialii ucraineni spun ca acest canal va rezolva problema somajului din zona de sud a Ucrainei # Initial, ucrainenii au sustinut ca noul canal va fi de trei ori mai ieftin decat tranzitarea canalelor romanesti si ca va aduce bani grei bugetului Ucrainei

In urma cu o luna de zile, mai precis pe 12 mai, au fost demarate lucrarile de construire a canalului navigabil Bastroe, aflat pozitionat din punct de vedere geografic la nordul canalului Chilia din Delta Dunarii. Demararea acestor lucrari a luat efectiv prin surprindere autoritatile romane, dar si forurile internationale din domeniul ecologiei, mai ales ca Ucraina nici nu a anuntat oficial inceperea acestor lucrari. Si asta in pofida faptului ca, in urma intalnirii secrete de anul trecut, din 26 septembrie, de la Mamaia, oficialii romani avusesera discutii aprinse cu ucrainenii vizavi de acest aspect. In noul context geopolitic de dupa 1991, marcat de destramarea URSS, Romania a ajuns intr-o noua pozitie. Ucraina a ajuns sa aiba granita comuna cu tara noastra si, inca de la bun inceput, manifesta mult interes pentru Dunare, Delta Dunarii si bazinul Marii Negre. Imediat dupa episodul Rostock-1991, cand cargoul cu acest nume, sub pavilion sovietic, a blocat canalul Sulina pentru ani buni de zile, la Kiev ucrainenii au gandit imediat, daca nu chiar inainte de producerea acestuia, ca mai profitabil pentru ei ar fi schimbarea cursului navigabil de pe Dunare prin teritoriul ucrainean. Solutia construirii canalului Bastroe, denumit si Stambulul Nou, a reprezentat lovitura de gratie. Acest canal este prevazut a crea o conexiune navigabila intre bratul Chilia cu Marea Neagra, acest brat nou traversand direct pe mijloc delta secundara creata de bratul Chilia.

Americanii au prevazut un dezastru ecologic inevitabil

Efectul lucrarilor hidrotehnice care au inceput a fi executate in vederea largirii si adancirii bratului Bastroe, pentru a permite navigatia navelor maritime cu deplasamente mari, ar fi cresterea rapida a volumului de apa care curge pe bratul Chilia, de la 62,3% cat este in prezent pana la 80%, diminuand astfel debitele de pe bratele Sulina si Sfantu Gheorghe. Efectul rapid ar fi colmatarea acestor doua brate ale Dunarii si, probabil, disparitia lor. Acest lucru pune in pericol intreaga Delta romaneasca, fauna, flora, iar lacurile deltaice vor seca. Tot prin cresterea volumului apei prin canalul nou creat de ucraineni cantitatea de aluviuni ce se va depune la varsarea Dunarii in mare se va dubla sau tripla, de la 10-13 milioane tone pe an la aproximativ 30 de milioane de tone, fapt care va conduce la inaintarea spre sud a deltei bratului Chilia, astfel ca in cateva zeci de ani digul de nord al canalului Sulina ar putea reveni Ucrainei. In urma reactiilor internationale vizavi de aceasta problema, ministrul Transporturilor din Ucraina a declarat ca lucrarile pentru canal vor respecta normele de protectie a mediului, dar nu a specificat cum. Lungimea totala a canalului va fi de 150 de kilometri, ajungand de la gurile Dunarii pana la portul Reni. Pe cea mai mare parte a acestui itinerar, sectorul ucrainean al Dunarii este navigabil si nu solicita prea multe modificari. Fundatia Mondiala pentru Natura (WWF) a protestat impotriva construirii acestui canal in zona de rezervatie a Deltei Dunarii. La randul lor, ecologistii americani au cerut Kievului sa efectueze o noua evaluare a situatiei si sa aleaga un traseu capabil sa minimalizeze impactul nimicitor asupra mediului inconjurator. Toate aceste interventii au fost, ca de obicei, ignorate de ucraineni. Daca pana nu demult, in opinia oficialilor ucraineni, aceasta noua cale navigabila a fost declarata ca fiind o serioasa concurenta pentru canalele navigabile romanesti, fiind de trei ori mai ieftina, tot ei spunand ca urmeaza a aduce Ucrainei un venit anual de peste 50 de milioane de dolari, mai nou acum au venit cu alte scuze puerile. In urma cu doua zile, purtatorul de cuvant al MAE ucrainean, Marikian Lubkivski, a declarat ca motivul construirii acestui canal ar fi rezolvarea problemei somajului din regiunea de sud a Ucrainei. Lucrarile de constructie a canalului Bastroe avanseaza in ritm alert, tipic rusesc, cu depasirea graficului de lucru, a afirmat acum doua zile seful administratiei regionale Odessa, Serghei Grinevetki, citat de agentia Versii. Potrivit precizarilor acestuia, pana la 2 iunie a.c. nava de dragaj "Josef Mobius" excavase 300.000 de metri cubi de prundis din 1800.000 kilometri patrati ai portiunii navigabile a canalului. Darea in exploatare a noului canal a fost preconizata pentru luna august a acestui an, inaugurarea acestuia dorindu-se a fi facuta chiar de Ziua Independentei Ucrainei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii