Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:48 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muftiu cercetat penal

ro

29 Mar, 2005 00:00 2070 Marime text

Seful Cultului Musulman din Romania, Bagas Sanghirai, cercetat pentru abuz in serviciu

In decembrie 2004, muftiul Sanghirai l-a obligat printr-o somatie pe imamul (hoge) Negimedin Omer din Valul lui Traian sa-si solicite pensionarea, in caz contrar amenintandu-l cu desfacerea contractului de munca * Omer a incercat sa ii arate muftiului ca e vorba de un abuz, dar nu a fost luat in seama: "Mi-a spus ca, daca nu-mi convine, sa-l dau in judecata" * Imamul, care nu si-a mai primit salariul de cateva luni, l-a reclamat pe Sanghirai la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta * Parchetul a trimis dosarul cu nr. 2219/P/2005 spre solutionare la IPJ Constanta * Muftiul este cercetat pentru "abuz in serviciu contra intereselor persoanelor", conform articolului 246 din Codul Penal * Cu toate ca este cercetat penal, muftiul continua sa faca presiuni, prin intermediul apropiatilor sai, asupra persoanelor pe care le considera indezirabile * Ibram Salim, imamul din cartierul Anadalchioi, este presat cu tot soiul de controale administrativ-contabile de la Muftiat

Seful Cultului Musulman din Romania, muftiul Bagas Sanghirai, este cercetat de catre IPJ Constanta, in urma unei sesizari depuse la Parchet de catre un imam. Cotidianul ZIUA de Constanta a relatat intr-un articol anterior sicanele la care a fost supus imamul din localitatea Valea Dacilor, Negimedin Omer, doar pentru ca acesta face parte din grupul de sustinatori ai muftiului. Sanghirai a facut presiuni asupra imamului Omer pentru a-si cere pensionarea. In urma refuzului acestuia, muftiul a luat decizia de a nu-i mai plati salariul. Satul de toate jocurile murdare la care a fost supus si negasind intelegere la Sanghirai (care i-ar fi spus intr-o discutie: "Da-ma in judecata daca vrei!"), Omer s-a adresat Parchetului. Acest incident ar putea fi "inceputul sfarsitului" pentru muftiul Sanghirai, acuzat in repetate randuri ca ar conduce institutia dupa bunul plac, de catre mai multi imami si enoriasi musulmani.Simtind ca pozitia ii este periclitata, muftiul Sanghirai a inceput o campanie de epurare a imamilor care nu sunt de acord cu gravele nereguli din cadrul Muftiatului. In acest context, Sanghirai a incercat un veritabil joc alba-neagra cu parohiile, operand tot soiul de permutari prin care sustinatorii sai sa ocupe posturi-cheie. Ultima sa victima este imamul din Valul lui Traian, Negimedin Omer. Acesta a primit o somatie din partea muftiului care il ameninta ca, daca nu isi cere pensionarea, ii va desface contractul de munca: "Prin prezenta (...) va aducem la cunostinta ca pana in data de 30.11.2004 sa depuneti la sediul Muftiatului Cultului Musulman actele necesare pensionarii. Mentionam ca in caz de nedepunere, contractul dumneavoastra individual de munca va inceta incepand cu data de 1,12.2004 (...)". Inca de cand a primit amenintarea, imamul Omer si-a dat seama ca este vorba despre o vanatoare de vrajitoare. "Nu stiu de ce face acest lucru. Daca e vorba de varsta, nu are dreptate, caci sunt multi imami in judetul Constanta, care sunt mult mai in varsta decat mine, dar sunt protejatii lui. In plus, cred ca nu trebuie uitat ca eu slujesc incontinuu din 1958 si am suportat multe, mai ales in vremea comunismului", ne-a declarat imamul la cateva zile dupa primirea instiintarii. Omer a incercat sa rezolve problema pe cale pasnica. El a stat de vorba cu muftiul, pentru a-l face sa inteleaga ca decizia nu este corecta. Seful cultului nu a putut fi induplecat insa. "Nu a vrut sa inteleaga si mi-a spus ca, daca nu-mi convine, sa-l dau in judecata". De atunci, Omer nu si-a mai primit salariul. Hotarat sa mearga pana la capat, convins ca a fost victima unui abuz, Omer a depus la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta o plangere penala impotriva sefului sau. Procurorii Parchetului au trimis plangerea la IPJ, pentru solutionare, in cadrul dosarului nr. 2219/P/2005, asa cum reiese dintr-o instiintare trimisa reclamantului. Conform acestui document, muftiul Sanghirai este cercetat pentru "abuz in serviciu contra intereselor persoanelor", infractiune prevazuta de articolul 246 din Codul penal.

Muftiul refuza sa comenteze

Cu toate ca este cercetat penal, muftiul continua sa faca presiuni, prin intermediul apropiatilor sai, asupra persoanelor pe care le considera indezirabile. Unul dintre aceste persoane este Ibram Salim, imamul din cartierul Anadalchioi. Acesta a intrat intr-un conflict cu un coleg de parohie, "celebrul" deja Ionus Oschin. Oschin, fost coleg de scoala si prieten cu muftiul, a fost acuzat si gasit vinovat de catre o instanta interna pentru desfrau, consum de bauturi alcoolice, comportament agresiv cu enoriasii. Pedeapsa venita tardiv (muftiul ii trecuse cu vederea de multe ori gravele abateri) s-a materializat in mutarea disciplinara a imamului la parohia Topraisar, in anul 2003. Dupa numai un an, imamul scandalagiu a reusit sa se intoarca la parohia Anadalchioi, printr-o manevra abila. In prezent, sustinut de muftiu, el vrea sa se razbune pe colegul sau Salim, pe care il considera vinovat pentru pedepsirea sa. In consecinta, Salim a inceput sa fie presat cu tot soiul de controale administrativ-contabile de la Muftiat. Inaintea redactarii articolului l-am contactat pe muftiul Sanghirai pentru a-i da posibilitatea de a raspunde gravelor acuzatii care i se aduc. Sanghirai a refuzat insa total dialogul si ne-a transmis prin consilierul Murat Iusuf ca refuza sa comenteze in vreun fel situatia penala in care se afla.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii