Nave in urmarire generala
Nave in urmarire generala
20 Feb, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1980
Marime text
Englezii ajuta AVAB Bucuresti la recuperarea creantelor
Doua vase ale fostei companii Romline sunt urmarite de avocati englezi # Una dintre ele a fost deja retinuta si sechestrata in portul Salonic # "Essco Bounty" urmeaza a fi pusa sub sechestru in portul Flushing din Olanda * AVAB urmareste recuperarea a 300 de mii de dolari, bani pentru care a fost gajata nava "Govora"
Ingineriile financiare care au stat la baza evaporarii intregii flote comerciale au atras dupa sine si falimentul unor renumite banci romanesti. Spargerea bubei a fost provocata de Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare Bucuresti, cea care are menirea de a urmari si recupera creantele de la datornici. Cum bancile care au acordat aceste credite au falimentat de mult, recuperarea datoriilor a ramas o optiune ce tine de timp si de abilitatea AVAB de a reusi poprirea bunurilor celor datornici. In acest context, zilele trecute, AVAB a arestat si pus sub sechestru, in portul Salonic din Grecia, un cargou de marfuri generale. Este vorba despre o nava care, pana in 1996, apartinea companiei de navigatie Romline. Cargoul "Govora" a fost vandut de catre Romline societatii Europa Shipping. La momentul vanzarii, pentru nava nu exista nici un fel de datorie si nu era gajata la nici o banca, datoriile catre agenti sau alti clienti ai companiei fiind lichidate. Dupa ce au preluat nava, cei de la Europa Shipping au schimbat denumirea cargoului de 8.700 tone tdw, din Govora in "Lela". Pentru a achita contravaloarea navei, cei de la Europa Shipping au luat, in 1997, un imprumut de la Bancorex, in valoare de 300.000 de dolari, deoarece firma nu poseda fonduri pentru achitarea integrala a contravalorii acesteia. Pentru garantarea creditului luat de la Bancorex, Europa Shipping a gajat chiar cu nava "Govora". Odata cu "Govora", Europa Shipping a mai achizitionat tot de la Romline, in aceleasi conditii si la fel liber de sarcini, si cargoul de marfuri generale "Gorun". Dupa achizitionare, a schimbat denumirea vasului din Gorun in "Grigory". In anul 1999, cu toate ca navele erau gajate la banci, Europa Shipping a profitat de faptul ca acestea nu mai erau in porturile romanesti, vapoarele fiind angajate in contracte cu diferiti clienti, si au hotarat vanzarea acestora, pe numai un dolar bucata, catre un holding din strainatate compus din firme de unica nava. Astfel, fara sa informeze de faptul ca vapoarele erau gajate in banci, s-a reusit plasarea navelor la acel pret derizoriu holdingului unui armator grec "Essco". Afacerea s-a incheiat in timp ce vapoarele se aflau in rada portului grecesc Pireu. Dupa preluarea celor doua vapoare, noii armatori au schimbat si ei, la randul lor, pavilioanele si, bineinteles, denumirile vaselor. Astfel, "Lela" ex-"Govora" a devenit "Essco Faith", iar "Gregory" ex-"Gorun" a devenit "Essco Bounty". De fapt, toata aceasta afacere nu a fost decat o operatiune de camuflare si pierdere a urmelor celor doua vapoare, in vederea sustragerii de la plata creditului de 300.000 de dolari. Pentru a da de urma celor doua vapoare, AVAB Bucuresti a apelat la experienta in domeniul maritim a firmei de avocatura britanice "Ice & Co", cu sediul la Londra. Avocatii acestei companii au reusit, gratie minutiozitatii tipice englezilor seriosi, sa depisteze locatia navelor, precum si denumirile dupa care se ascundeau. In raportul trimis de ei la AVAB erau stipulate rutele, porturile, agentii si tot ceea ce a fost legat de activitatea celor doua vase. Asa ca, in numai doi ani de operatiuni si numeroase actiuni juridice, acestia au indicat cu precizie porturile cu legislatie propice in care navele puteau fi retinute in contul datoriilor catre bancile romanesti. Asta, in cazul in care in Europa nu sunt decat cel mult 20 de porturi cu legislatie propice procedurilor de executare silita, rapiditate in proceduri si compatibile cu rangul de prioritate al gajului in randul creantelor maritime privilegiate. In momentul in care fosta "Govora" a intrat in portul grecesc Salonic, autoritatile romane au cerut in mod expres retinerea acesteia si punerea ei sub sechestru in contul creantei pe care AVAB a preluat-o de la Bancorex. In privinta acestei nave, cazul se va incerca a fi rezolvat prin negocieri cu armatorul grec al celor doua vapoare. In cazul in care nu se va cadea la vreo intelegere, AVAB va dispune arestarea si a celei de-a doua nave, "Essco Bounty". In prezent, "Essco Bounty" se afla in portul olandez Flushing. Aici, vasul se afla sub arest impus de un creditor strain, in urma unui remorcaj neplatit. Amintim ca nava "Gorun" a zacut mai multi ani de zile in dana 101 a Portului Constanta Sud-Agigea, avand motorul principal distrus. Dupa ce a fost remorcata la Dunare in rada portului Braila, nava a mai zacut si acolo cativa ani buni. Mult timp, toti navigatorii care au ajuns la bordul ei nu-i mai dadeau alta sansa decat sa ajunga la fier vechi, in ciuda faptului ca vaporul nu efectuase decat un singur voiaj international, voiaj in care motorul principal s-a si defectat. Daca totusi nava a putut sa ajunga pana in Olanda, inseamna ca cineva a investit ceva bani pentru reparatia sau, mai bine zis, schimbarea totala a propulsiei navei. Dar se pare ca investitia nu a fost temeinica, deoarece, nu de mult timp, in golful Biscaya, vasul a ramas din nou fara propulsie, fapt care a facut ca nava sa fie luata la remorca de o companie specializata si adusa in siguranta in portul olandez mentionat. Operatiunea de remorcaj, sau mai corect spus, de salvare, a fost contra cost, dar, din pacate, armatorul grec "Essco" nu a platit salvatorului contravaloarea remorcajului, fapt ce a condus la retinerea navei. In acest caz, avocatilor londonezi nu le va fi greu sa aplice si de aceasta data aceleasi proceduri ca si in cazul navei "Essco Faith". Dupa cum se vede, se pare ca, in curand, sechestrul va fi pus si pe "Essco Bounty", deoarece grecii nu se arata inca dispusi la negocieri.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii