Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 27 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Neurochirurgul Carp a iesit basma curata din ancheta spitalului

ro

30 Jul, 2009 03:17 16531 Marime text

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Constanţa a demarat o anchetă internă după ce medicul de gardă care a trimis un pacient de 31 de ani acasă, pe motiv că nu era un caz grav, a fost acelaşi care i-a constatat câteva ore mai târziu decesul.

Este vorba despre Octavian Horga, un bărbat de 31 de ani, din Poarta 6, care, sâmbăta trecută, în timp ce se afla la plajă, a sărit de pe o „banană" ancorată la o distanţă relativ mică de mal şi s-a lovit cu capul de nisip. În urma accidentului, tânărul a început să se simtă rău şi să prezinte dureri în piept şi de gât, iar familia l-a convins să meargă în Urgenţa spitalului. După ce a aşteptat zeci de minute pe la uşile cabinetelor, tânărul a fost consultat, i-au fost făcute diverse investigaţii, a fost trimis să-şi cumpere un guler cervical şi a fost trimis acasă. După câteva ore, avea să fie declarat mort de neurochirurgul Ovidiu Carp, medicul de gardă care-l trimisese acasă. „În data de 25.07.2009, la UPU (Unitatea de Primire Urgenţe) a SCJU Constanţa a fost adus de către familie pacientul Octavian Horga, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în Constanţa, care, în urma unui traumatism cranian acut închis, survenit după ce s-a aruncat în mare de pe o ambarcaţiune, la apă de mică adâncime, s-a izbit cu capul de nisip. Pacientul a fost consultat de către medicul urgentist de gardă, la ora 19.40, deoarece acuza la palpare dureri la nivel cervical, faţă şi profil, care nu au evidenţiat leziuni osoase, rezultat confirmat de către medicul radiolog de gardă dr. Florentina Bejan. La solicitarea medicului UPU a fost efectuat consultul neurochirurgical de către medicul de gardă dr. Ovidiu Carp. După anamneză şi examen clinic de specialitate, dr. Ovidiu Carp a solicitat repetarea radiografiilor cervicale şi din alte incidenţe (cervicală inferioară, dorsal inferioară, odontoidă). Deoarece pe nicio radiografie nu se evidenţiau leziuni osoase, iar pacientul nu prezentase posttraumatic pierdere de conştiinţă sau deficit motor şi, deoarece simptomatologia acuzată la prezentarea în UPU dispăruse, medicul neurochirurg recomandă montarea unui guler cervical pentru 10 zile, cu tratament antianalgezic şi antiinflamator, precum şi supraveghere şi reevaluare urgentă la apariţia oricăror simptome de alarmă", se precizează în comunicatul remis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. Tânărul a plecat de la Urgenţe, cu un guler cervical şi cu o recomandare să folosească un analgezic, şi s-a întors peste câteva ore, pe targă, zbătându-se între viaţă şi moarte. Motivul decesului, potrivit certificatului medico-legal, este fractură de coloană cervicală, o fractură pe care atât neurochirurgul, cât şi radiologul nu au văzut-o. „Nu s-a văzut la radiografie fractura de coloană cervicală", susţine şi managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Raed Arafat, subsecretar de stat al Ministerului Sănătăţii, a declanşat, de asemenea, o anchetă la SCJU, despre care conducerea unităţii sanitare nu ştie nimic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lena 05 Aug, 2009 13:12 nu stiu cat de corecta a fost ancheta dar chiar daca el si-a scos gulerul cervical atat timp cat nu avea fractura imi explica si mie cineva cum se poate rupe coloana,(deci daca vrem sa nu ne rupem gatul trebuie sa purtam guler )
  • Cristina 31 Jul, 2009 21:08 Nu inteleg ce legatura este intre titlul articolului si continutul acestuia. Din articol nu reiese decat prezentarea evenimentului in sine , nu se vorbeste de nici o ancheta finalizata sau de concluziile vreunei anchete de declarare a (ne)vinovatiei. Dar probabil ca persoana care a scris articolul se inscrie in " trend ": adica sa-i busim pe nenorocitii astia de medici , criminalii de ei , care au avut curajul sa mai ramana in tara , ca asa sunt " indicatiile " actuale si obligatoriu sa fie vinovati sau macar sa-i facem sa para asa . Mai bine s-ar documenta tovarasa ziarista cam cat de corect a respectat fostul ( din pacate ) pacient indicatia de a mentine gulerul cervical , cam cat de important era dpdv medical sa faca asta si cum putea modifica evolutia cazului simpla respectare a unei masuri " simple ", si poate vorbeste si cu vreunul din numerosii pacientii pe care "neurochirurgul Carp " , cum spune ea , l-a salvat in cariera sa .