Nicuşor, căutat iar cu jandarmii
Nicuşor, căutat iar cu jandarmii
11 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
1749
Marime text
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Constanţa se vor afla luni din nou pe urmele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în încercarea de a-i înmâna mandatul de aducere emis pe numele său de judecători în procesul în care este acuzat de fapte de corupţie.
Măsura a fost dispusă de magistraţii Judecătoriei Constanţa, în dosarul cu numărul 28590/212/2008, în care oficialităţii locale i se impută comiterea infracţiunii de "abuz în serviciu contra intereselor publice", Constantinescu fiind trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de cauzarea unui prejudiciu de peste un milion de euro în dauna bugetului statului. Ajuns pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa încă din luna decembrie 2008, procesul a debutat propriu-zis abia în urmă cu o lună, când, în lipsa acuzatului, instanţa a audiat o parte dintre martorii prezenţi. În ciuda timpului îndelungat scurs de la data intrării dosarului pe rolul instanţei, Nicuşor Constantinescu nu s-a prezentat nici măcar o dată la propriu proces. Amânând de fiecare dată cauză, sau invocând diverse excepţii de neconstituţionalitate care au dus la suspendarea procesului, Constantinescu a reuşit să se eschiveze aproape de fiecare dată. Când, însă, "şmecheria" cu amânările n-a mai ţinut, preşedintele CJC şi-a "mandatat" avocatul să le prezinte judecătorilor un fel epistolă, în care anunţa instanţei faptul că nu vrea să dea declaraţii în cauză. Oarecum uimiţi de atitudinea unui inculpat într-o cauză penală, fie el şi preşedinte de consiliu judeţean, judecătorii au decis citarea lui Nicuşor cu mandat de aducere.
Act de inculpare citit în lipsa inculpatului
Totuşi, procedura de citare nu s-a îndeplinit la termenul stabilit de instanţă, dat fiind că mandatul s-a pierdut pe drum undeva între Judecătoria Constanţa şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa. A urmat un al alt termen, cu reluarea procedurii de citare cu mandat de aducere pentru Nicuşor. Cu alte cuvinte, practic, un al doilea mandat. Însă nici acesta nu a avut mai mult succes, dat fiind că politicianul constănţean nu a fost găsit de jandarmi în ziua procesului nici la adresa de domiciliu şi nici la locul de muncă, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa. În lipsa acuzatului, instanţa a dat totuşi citire actului de sesizare a instanţei şi a început audierea martorilor. Totodată, judecătorii au dispus din nou citarea lui Nicuşor cu mandat de aducere. În aceste condiţii, lucrătorii IJJ Constanţa vor avea luni misiunea de a purcede din nou pe urmele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, încercând să dea de el şi să-i înmâneze mandatul de aducere emis de instanţă. Rămâne de văzut dacă, de această dată, Nicuşor Constantinescu va fi de găsit. Procesul va avea loc luni, la Judecătoria Constanţa, la completul P1, de la 11.30.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- alin 12 Dec, 2010 07:28 Jandarmi au cautat in casa, pe asta trebuia sa-l caute in cocina caci acolo sta.
- Comedia naibi 11 Dec, 2010 14:11 Eu cred ca pana cand jandarmii nu o sa-i puna mijloacele din dotare pe cocoasa si nu-i leaga o bila mare de piciorus nu se inteleg cu Marimea Sa. Numai ca omul asta nu trebuie dus la bara ci, cred eu, ar trebui dus la Palazu. Sleahta din jurul lui trebuie judecata. Astia profita de starea lui si isi umplu buzunarele.