Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicusor Constantinescu, inculpat pentru abuz in serviciu

ro

19 Dec, 2008 02:59 1883 Marime text

deschidere_2.jpgLaţul începe să se strângă în jurul liderilor locali PSD

Ieri, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

Nicuşor Constantinescu este, oficial, inculpat. Ieri, DNA a dispus trimiterea sa în judecată, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa fiind acuzat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Este vorba de o pagubă uriaşă, produsă regiei de apă din cauza unor contracte pe care Nicuşor Constantinescu, în calitate de ordonator de credite, a refuzat să le onoreze. În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie se arată că, în perioada mai - iulie 2008, Nicuşor Daniel Constantinescu nu şi-a îndeplinit îndatoririle şi însărcinările în exerciţiul funcţiei, cu ştiinţă, în mod deliberat şi cu rea-credinţă, prin refuzul constant de a executa obligaţiile de plată ce rezultau din Memorandumul de finanţare nerambursabilă, semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană şi aplicat prin Contractul de Implementare a Măsurii ISPA - Reabilitarea reţelei de canalizare şi a facilităţilor de epurare a apelor uzate în Constanţa şi prin Contractul de execuţie a lucrărilor referitoare la investiţia „Conducte de descărcare în mare pentru Staţiile de epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud". În baza acestor documente, Consiliului Judeţean Constanţa, în calitate de beneficiar local, îi revenea obligaţia de a cofinanţa 21%  din investiţie. Nicuşor Constantinescu a refuzat însă să-şi aducă la îndeplinire obligaţiile ce îi reveneau conform contractelor menţionate, fapt ce a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu. Urmarea a fost aceea că lucrările au fost temporar suspendate, iar constructorul, care executa obligaţiile de plată ce rezultau din Memorandumul de finanţare nerambursabilă semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană, a solicitat penalităţi şi alte cheltuieli cauzate de întârziere. Valoarea totală a acestora se ridică la suma de 1.006.658,97 euro, bani cu care a fost prejudiciată regia subordonată Consiliului Judeţean, care, de altfel, s-a constituit parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Constanţa, care urmează a stabili primul termen de judecată. Infracţiunea de care preşedintele CJC Constanţa este acuzat se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani. De precizat că Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată şi în noiembrie, alături de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi de alte 35 de persoane, într-un dosar privind restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren.

nicusor_constantinescu_05.jpgCJC-istul contraatacă

Pe postul de televiziune Realitatea, Constantinescu spune că dosarul său a fost fabricat de DNA şi că are avocaţi care vor prelua cazul. Tot ieri, SC RAJA SA a emis un comunicat de presă în care arată că, încă din anul 2007, societatea a emis o adresă către DNA, prin care s-a constituit parte civilă faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare, pentru recuperarea sumei de 1.006.658,97 euro, plătită cu titlu de penalităţi contractorului Athena SA, conform titlului executoriu transmis societăţii fără just temei de către autoritatea contractantă, OPCP. Această decizie a fost luată ca urmare a calităţii de angajator a Ministerului Economiei şi Finanţelor - OPCP, care avea obligaţia de plată a angajatului conform clauzelor contractuale dintre părţi. La rândul său, CJC a emis un comunicat în care precizează că „momentul evocat în dosar se referă la cel al suspendării de către Comisia Europeană a  finanţării Contractului de Implementare a Măsurii ISPA „Reabilitarea reţelei de canalizare şi a facilităţilor de epurare a apelor uzate în Constanţa", inclusiv a contractului privind conducte de descărcare în mare pentru staţiile de epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud, după cercetărilor efectuate de OLAF, ca urmare a unor informaţii privind posibile fraude, dosar deschis la forul european de luptă antifraudă încă din anul 2003!!! În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de cofinanţator al proiectului, în urma problemelor financiare obiective, existente la momentul respectiv, întrucât se achitaseră sume semnificative pentru acelaşi proiect, precum şi datorită suspendării temporare a măsurii finanţării proiectului ISPA, ce cuprindea patru contracte, nu putea să achite sumele aferente confinanţării, cu atât mai mult cu cât celălalt cofinanţator a sistat plăţile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • OLGA 19 Dec, 2008 21:19 HOTIE LA DRUMUL MARE CAS BANII OAMENILOR . ASA AU FACUT AVERI DE TRAIESC CA BELFERII.POSIBIL SA FIE TOTUL O CACIALMA DE FATADA PENTRU CEI CARORA LI SE DA MICUL DE 1 MAI SI PUIUL LUNAR.
  • nick 19 Dec, 2008 09:12 puneti pariu ca nu va pati nimic?