Nicuşor s-a judecat cu Guvernul. Şi a pierdut
Nicuşor s-a judecat cu Guvernul. Şi a pierdutPe data de 18 aprilie 2011, Consiliul Judeţean Constanţa, al cărui preşedinte este Nicuşor Constantinescu, a dat în judecată Guvernul României. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, sub numărul 432/36/2011, pe data de 18 aprilie 2011, obiectul dosarului fiind reprezentat de „suspendare executare act administrativ". La prima înfăţişare, judecătorii Curţii de Apel au decis să amâne procesul, pentru ca reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa să poată lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă la dosar. Totuşi, la cel de-al doilea termen în proces, după ce au ascultat pledoariile părţilor, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că reprezentanţii CJC nu au dreptate. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 186/CA/2011 a Curţii de Apel Constanţa, instanţa a decis să respingă cererea ca neîntemeiată. Hotărârea nu este definitivă, astfel că preşedintele CJC poate ataca în recurs sentinţa, acesta urmând să fie judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În ediţiile următoare, vom reveni cu amănunte pe această temă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp