Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:04 19 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nimeni nu vrea sa se judece cu artistii pagubiti

ro

10 Jan, 2008 00:00 682 Marime text

Artistii risca sa nu mai aiba cu cine sa se judece pentru a-si primi drepturile. Dupa ce instanta a admis ca paratul, Consiliul Judetean Constanta nu trebuie sa fie parte in proces si responsabilitatea a revenit persoanei juridice judetul Constanta, la termenul de ieri, reprezentantul legal al judetului a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale a acestuia.

Cu alte cuvinte, nici judetul Constanta nu este cel care de la care artistii trebuie sa isi recupereze banii. In sustinerea acestei exceptii, aparatorul a invocat inexistenta unor raporturi de munca concrete intre artisti si judetul Constanta. Pe de alta parte, acesta a sustinut ca patrimoniul fostelor institutii chemate in judecata, respectiv Teatrul National si Teatrul de Balet Oleg Danovschi, nu a revenit judetului Constanta. Mai mult decat atat, prin sentinta Tribunalului Iasi, cele doua institutii continua sa existe, asa ca in cursul acestei luni urmeaza sa le fie aprobat si bugetul. Astfel, aparatorul a cerut sa fie introduse in cauza cele doua teatre si sa fie scos judetul Constanta. Totusi, reprezentantul actorilor s-a opus exceptiei invocate, afirmand ca judetul este succesorul direct si universal al patrimoniului fostelor institutii. Cu privire la existenta fizica a Teatrului National si a Teatrului de Balet Oleg Danovschi, avocatul pagubitilor a afirmat: "la momentul de fata, discutam doar despre iluzia existentei acestor institutii". In acest sens, acesta a solicitat sa fie indicate sediul celor doua teatre, reprezentantii acestora, patrimoniul, precum si schema de personal, asa incat artistii sa aiba clar pe cine trebuie sa cheme in judecata. Pentru clarificarea acestor aspecte, a fost acordat un nou termen, pe 23 ianuarie.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii