Noutăţi în Biroul Vamal Constanţa Sud
Noutăţi în Biroul Vamal Constanţa Sud
În această dimineaţă, inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din Coreea de Sud, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Bucureşti. Ca urmare a acestor control, inspectorii vamali au reţinut 3.612 piese auto General Motors, articole susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 55.000 de euro.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp