Numele grecului Dimitris Kokos implicat într-un accident la Mamaia
Numele grecului Dimitris Kokos implicat într-un accident la MamaiaÎn după-amiaza zilei de sâmbătă, Dimitris Kokos ar fi condus un automobil de teren, marca Range Rover, dinspre Năvodari către Constanţa. Ajuns în staţiunea Mamaia, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp, care a căzut peste un Seat parcat. După ce l-au testat cu aparatul Drager, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că grecul nu a consumat băuturi alcoolice. Cu toate acestea, bărbatul va trebui să achite contravaloarea pagubelor create. Numele lui Dimitris Kokos apare şi într-un articol publicat de „Gândul" în ediţia din data de 22 august 2010, intitulat „Cum a restaurat un grec «nebun la cap» o goeletă identică cu cea din «Toate pânzele sus»". „Dimitris Kokos a visat toată viaţa să aibă corabia lui, aşa cum au avut şi tatăl, şi bunicul său. A găsit o carenă la fiare vechi, în Constanţa, şi în patru ani a restaurat-o. Acum vasul este atracţia porturilor româneşti, semănând leit cu «Speranţa» din «Toate pânzele sus». Cele două catarge se văd din toate punctele înalte ale Mangaliei. Când cobori spre portul turistic, o reperezi uşor după mulţimea de oameni adunaţi în jurul ei, făcând poze. Este goeleta «Marea», dar seamănă izbitor cu cea din «Toate pânzele sus». Eu ştiu asta, corpul e acelaşi. Au făcut cinci la Turnu Severin, asta este una dintre ele. Diferenţa e că au făcut modificare pentru film, au tăiat castelul şi l-au urcat la pupa. Asta e diferenţa, altceva nimic. Eu nu am vrut tăiat, păstrat original, povesteşte Dimitris Kokos, proprietarul goeletei", conform Gândul.info.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp